Bursă de studii în străinătate: merită? La ce te ajută?

1632

Cum e să pleci cu o bursă de studii în străinătate? Merită? De ce ai pleca să studiezi în altă țară? În ce mă privește, răspunsul este simplu: iubesc psihanaliza, iar Universitatea Paris VII din Franța are o facultate de psihologie centrată pe psihanaliză. Și cum și vorbesc franceza, am zis, de ce nu?, hai să vedem cum mai predau și alții.

Nu știam prea bine la ce să mă aștept când am completat formularele de la Erasmus pentru Paris VII. Lucrurile au pornit cu stângul pentru că în Franța cursurile din semestrul II, când am plecat eu, începeau mai devreme decât la Titu Maiorescu, în România. Așa că nu am mai avut timp să-mi dau examenele din țară.

Cum e cu cazarea?

La cămin nu mai erau locuri, așa că a trebuit să găsesc pe cont propriu cazare. Iar asta, după cum mi-a zis toată lumea, e un lucru foarte complicat în Paris. Motivele sunt multiple: chiriile sunt scumpe, apartamentele cât o cutie de chibrituri și, dacă vrei să ai un contract legal (mai ales în ideea că statul francez îți oferă un ajutor financiar pentru asta),  îți trebuie de obicei un garant (francez), o garanție etc.

Doar că pe mine dificultățile nu mă sperie, mă motivează. Așa că am căutat cu răbdare timp de multe ore pe net până am găsit un site miraculos unde poți subînchiria o cameră și nu un apartament întreg. Zis și făcut, am discutat cu un proprietar și mi-am găsit o cameră separată de restul apartamentului, cu baie proprie. Era situat într-o localitate foarte liniștită de la periferia Parisului care îmi permitea să ajung ușor cu RER-ul la facultate (ăsta e un fel de metrou interurban).

Cum a fost cu înscrierea la cursuri?

După ce m-am instalat, m-am dus să mă înscriu la cursuri. Mă așteptam ca universitatea să se afle într-o clădire, dar nici gând de așa ceva. Universitatea e de fapt un fel de mic orășel în toată puterea cuvântului. E alcătuită din vreo 10 clădiri cu o bibliotecă foarte mare, multe săli de curs și numeroase cantine. În ciuda faptului că am primit o hartă la sosire, recunosc că mi-a luat vreo săptămână să mă orientez o în spațiu. A fost o săptămână în care am rătăcit pe culoare cu orarul pe care îmi notasem sălile de curs în buzunar.

Dar mâncarea?

La cantină, meniul de prânz e tot timpul variat, pește, carne, garnituri diverse și costă 3,25 euro sau aproximativ 15 lei. Practic mai ieftin ca în România. Mai poți să-ți cumperi și sandvișuri, salate etc. Apa și pâinea nu te costă nimic.

Alte beneficii?

Recunosc că nu cantina m-a impresionat pe mine, ci biblioteca absolut uriașă. 5 etaje pline de rafturi cu cărți unde poți să te instalezi cu tot cu laptop (ai și wifi) sau să apelezi la calculatoarele de acolo. Poți să închiriezi până la 12 cărți timp de 21 de zile sau să stai să le citești acolo. Pentru mine, să intru acolo, a fost ca și cum aș fi intrat într-un magazin cu jucării. Sunt mii de cărți acolo la dispoziția ta. Găsești toți marii autori, toate cărțile de care ai nevoie pentru studiile tale. În România dădeam sute de lei pe ele, aici le citesc pe gratis.

Cum sunt profii și cursurile?

Cât despre cursuri și profesori, am descoperit rapid că niciun profesor nu întârzie. Pentru că își respectă studenții. Dacă ora la care începe cursul este 10, la 10:00 va începe. Și se va termina la 11:00 fix. Îmi amintesc de un profesor care s-a uitat la ceas, era 10:59, și ne-a zis: „Mai aveți un minut la dispoziție pentru întrebări.” Nu trebuie să stai s-aștepți după niciun profesor. Iar dacă ai întrebări, n-o să-ți spună nimeni: „Acesta e un curs, păstrați întrebările pentru seminar.” Îți vor răspunde la toate întrebările pe care le ai și nu se vor lăsa până nu se vor asigura că ai înțeles.

La primul curs de antropologie, ne-am uitat la un film. Era despre un antropolog și psihanalist care, culmea, este de origine română. Pentru că profesorul consideră că studenții sunt mai motivați dacă nu intră direct în materie.

La un seminarul de psihopatologie, profesorul a dat ca temă filmul „Shining” (după o carte de Stephen King pentru cei care nu-și mai amintesc). Sarcina consta în a identifica simptomele specifice de schizofrenie ale personajului principal (dacă existau). Ce poate fi mai fain decât să ai ca temă de seminar un film?

Mai toți profesorii sunt și psihoterapeuți, așa că, adesea, teoria se combină cu informații practice legate de activitatea clinică. Mi s-a părut extraordinar că, de exemplu, la psihologia copilului, profesoara (care are probabil peste 20 de ani de experiență) trece mereu de la teorie la cazurile sale clinice. Ne descrie cuvânt cu cuvânt ce i-a spus copilului la ora de terapie. Reproduce chiar și tonul și gesturile pe care le-au făcut și ea, și copilul în timpul ședinței. Este ca și cum te-ai afla împreună cu ea în cabinet ceea ce te poate ajuta enorm pentru formarea ta viitoare în psihoterapie.

Alte motive pentru care îmi place la cursuri

Avem un curs foarte fain în care discutăm, printre altele, despre pasiunea din viața reală și transferul din cadrul terapiei (relația care se formează între pacient și terapeut). Profesorul, și el psihoterapeut, ne povestește și el despre cazurile cu care s-a confruntat. De exemplu, cum a fost hărțuit de una din pacientele sale. Și are un extraordinar simț al umorului, neavând nicio problemă în a se lua singur peste picior. Unele cursuri sunt niște spectacole în sine.

Nu există curs la care să nu ni se sugereze cărți pe care să le citim. Nu a venit niciun profesor până acum să ne recomande să citim doar cartea lui. Ne-au mai sugerat unii dintre ei să citim niște articole pe care le-au scris, dar cel mai adesea ne recomandă cărți scrise de mari autori, nu doar din domeniu, ci chiar și beletristică (sau filme).

Cum e să dai un mail la ora 4 dimineața și profesorul să-ți răspundă tot la 4 dimineața? Sau să spui că te-ar interesa să cunoști mai mulți termeni în franceză legați de procesele juridice (asta s-a întâmplat la cursul de limba franceză la care m-am înscris) și profesoara să vină la următorul curs cu o listă de termeni printată pe care a făcut-o special pentru tine?

La un curs, proful ne-a servit pe toți cu fursecuri calde (bio:)) ca să ne arate că, uneori, un studiu cantitativ poate fi și calitativ în același timp. Pentru că implică părerea mea subiectivă despre un lucru anume, în cazul de față, despre gustul fursecului.

Poți să chiulești?

Poți să lipsești de la cursuri, dar, la seminarii, la două absențe, nu mai termini anul. Dar recunosc că nu am lipsit de la niciun curs. Pentru că e prea interesant. Pentru că profesorii sunt foarte pasionați și îți transmit și ție pasiunea lor. Pentru că au o cultură enormă în spate. Pentru că au răspunsuri la toate întrebările tale. Pentru că ești respectat și nu ai cum să nu-i tratezi cu același respect pe care îl primești.

În concluzie, merită o bursă de studii în străinătate?

Atunci când înveți doar pentru că trebuie, chiar dacă nu te omori după ceea ce ți se predă, nu vei rămâne cu mare lucru. Dar atunci când înveți pentru că îți place, nu ai cum să nu rămâi cu ceva. Însă plăcerea de a învăța trebuie întreținută ca să nu se stingă. Iar profesorii de aici asta fac: se asigură că nu ne pierdem nicio clipă plăcerea de a învăța.

Așa că pot să vă spun că mi s-a întâmplat un lucru de care poate ar trebui să-mi fie jenă, dar nu îmi e: stăteam în bancă la un curs, în a doua săptămână de facultate și mi s-au umplut ochii de lacrimi. Pentru că am norocul să mă aflu aici. Chiar dacă îmi e dor de de familie, de colegii mei din România și de unii dintre profesorii mei de acolo, chiar dacă trebuie să filtrez totul prin limba mea nativă și e mai greu, îmi place la nebunie. Cine ar fi zis că e atât de distractiv să înveți?

 

PS Și în încheiere, trebuie să adresez niște mulțumiri câtorva dintre oamenii care m-au ajutat să ajung aici (mai ales că pe unii dintre ei i-am deranjat chiar și în weekend), respectiv dnei Iulia Alecu de la Erasmus, decanului meu de la Facultatea de psihologie Titu Maiorescu, dl Viorel Tănase, dnei profesoare Simona Reghintovschi, dlui Anicet Quentin de la Biroul de relații internaționale din Franța (pe capul căruia m-am dus de nenumărate ori și care m-a sprijinit  – și m-a suportat – de fiecare dată. Cu siguranță că o să-mi amintesc cu drag de obrajii lui mereu îmbujorați și de hanoracul său albastru.)

Mulțumiri speciale fotografului Elisei Noată care a înghețat de frig într-o sâmbătă rece din februarie ca să capteze această imagine și alte câteva pentru mine.

DISTRIBUIE
Ruxandra Comșa
Pasionată de cărți, psihologie, limbi străine, comunicare, dar în special de tot ceea ce este legat de natura umană, Ruxandra crede în puterea transformatoare a cuvântului și modului în care acesta ne poate schimba pe noi înșine și lumea în care trăim. Redescoperind energia creatoare din adâncul nostru, putem elibera o uriașă forță constructivă care să ne remodeleze întreaga existență. Nu e niciodată prea târziu și nu suntem niciodată prea slabi, prea bătrâni sau prea obosiți pentru a deveni exact cine ne dorim să fim. De profesie traducător și content writer, Ruxandra este studentă la Facultatea de Psihologie „Titu Maiorescu” și absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității București.