Căsătoria, un contract „până când moartea ne va despărți”?

1085
Căsătoria, un contract „până când moartea ne va despărți”? Care sunt clauzele noului contract de căsătorie și ce implicații au asupra familiei moderne? Imagine cu tineri însurăței
Care sunt clauzele noului contract de căsătorie și ce implicații au asupra familiei moderne?

Pentru mult timp, căsătoria a fost considerată indisolubilă. În prezent, această perspectivă asupra căsniciei și a familiei tradiționale s-a schimbat. Ce implicații are asta pentru fiecare din noi, cum ne afectează relația cu celălalt și care sunt efectele asupra tuturor membrilor familiei, inclusiv asupra copiilor?

Din clipa în care ne naștem și până murim, viața noastră este într-o continuă transformare, se modifică constant de la o etapă la alta, uneori conștient alteori nu. Căsătoria sau divorțul reprezintă momente care ne schimbă viața pentru totdeauna.

Specialiștii au identificat ca etape evolutive, cam în toate tipurile de societăți, copilăria – 0-11 ani, pubertatea – 11-15 ani, adolescența – 15-18 ani, tinerețea – 18-25 ani, maturitatea – 25-65 ani și senectutea – peste 65 ani. Evident, această delimitare nu trebuie privită la modul absolut. Aceasta reprezintă, totuși, un ghid după care putem evalua nivelul fizic și psihic de dezvoltare al unui om.

Cert este că suferim o serie de modificări, de diverse naturi, care ne influențează structura, dinamica, drumul în viață sau „destinul” așa cum l-ar denumi unii.

Există niște momente de cotitură în viață?

Dincolo de aceste transformări, oarecum comune speciei, particularizând, există în viața fiecăruia dintre noi momente, determinate uneori de factori externi, alteori datorate unor decizii personale, care ajung sa ne împartă viața după criteriul – înainte și după.

Sunt acele momente imposibil de trecut cu vederea, care marchează, amprentează puternic și definesc schimbarea într-un sens sau altul, uneori pozitiv, alteori negativ. Dar, uneori,  oricât de mult te-ai strădui să identifici binele sau răul, singurul aspect de care ești conștient este doar că drumul ți s-a modificat.

Am auzit de multe ori oameni exprimându-se în genul:

– Mi-aș dori să mai fie ca înainte.

– Aș face orice să pot schimba momentul acela.

– Incredibil cât de mult s-au schimbat toate.

– Viața mea ar fost diferită dacă…

Aceste mesaje, fie că sunt exteriorizate sau nu, sunt expresia directă  a conștientizării a ceva ce a determinat modificarea. Oamenii ajung să rememoreze într-o formă sau alta anumite date reprezentative. Printre acestea se numără momentul când s-au îndrăgostit prima dată, data la care s-au cunoscut, căsătoria, primul copil, divorțul sau anumite pierderi.

O să mă opresc în povestea de față la căsătorie.

Căsătoria, un contract „până când moartea ne va despărți”?

Deși poate părea ciudată o astfel de formulare în momentul de față, pentru o perioadă foarte lungă de timp această instituție așa a fost privită.

În ce măsura influențează vârsta instituția căsătoriei?

În genere, momentul în care oamenii simt nevoia de a-și forma propria familie este plasat undeva spre sfârșitul tinereții și începutul maturității, adică în jurul vârstei de 25 ani. Vârstele considerate potrivite căsătoriei au variat de-a lungul istoriei în funcție de contextul social, dar și de cultură.  Și în prezent schimbările care au intervenit în societatea modernă își pun în continuare amprenta. Astfel, nu ni se mai pare deloc ciudat nici o căsătorie la o vârstă mai fragedă, nici una la o vârstă mai înaintată.

Ar trebui să știm că, privită stricto sensu, căsătoria este un contract.  Este un contract civil, încheiat între două persoane fizice cu capacitate deplină de exercițiu. Adică persoane care pot să răspundă pe deplin, care sunt conștiente de drepturile și obligațiile lor, de alegeri, fapte și consecințe.

Dar câți dintre noi ne gândim la asta atunci când alegem să ne căsătorim? Aș spune mai degrabă că unii nu ajung să conștientizeze asta niciodată. În general, realizăm că am intrat într-o alianță contractuală aproape de momentul în care ne-am cam dori să ieșim din ea. Cu alte cuvinte, cam atunci când ajungem să luăm în calcul varianta divorțului.

Și. poate din punctul ăsta de vedere, anumite căsătorii încheiate mai spre mijlocul maturității, în care ambii parteneri se cunosc suficient de bine și sunt deplin conștienți de drepturile și responsabilitățile lor, au șanse mai mari de a rezista testului timpului.

Chiar și așa, tind să cred că regula, indiferent de vârstă, este că mariajul nu este privit ca un contract. Acesta este văzut ca o uniune ce consfințește un act de iubire și care stă la baza unei viitoare familii. Este un act pe care îl facem public, pe care îl înregistrăm undeva într-un catastif. Acesta e celebrat astfel încât toată lumea să știe de el.

Ce ne determină să încheiem contractul numit căsătorie?

Suntem ființe profund sociale. Nevoia de afinitate și atașament se corelează și cu nevoia de a fi recunoscuți după un anumit statut. Si iată că, prin actul căsătoriei, dobândim un nou statut, acela de soț, respectiv soție. Modifică acest statut independența partenerilor?

Aș spune că da. Pentru că totuși, indiferent cât de mult ne place sau nu cum sună, suntem niște părți ale unui contract.

Îmi amintesc de multe remarci ale unor vechi prieteni, la vremea aceea căsătoriți, care susțineau că după căsătorie totul se schimbă. La unii suna a regret, la alții nu, dar toți erau de aceeași părere. La vremea aceea, am cerut și niște lămuriri în acest sens, dar ele nu au venit într-o formă prea clară.

Oare într-adevăr după căsătorie totul se schimbă?

Ce se schimbă mai exact? Evident ți se modifică statutul, începi să realizezi că ai dobândit niște drepturi noi și obligațiile adiacente. Posibil să îți schimbi și mediul, respectiv locuința. Într-o primă etapă noul univers ți se pare fascinant, toate compromisurile sunt făcute benevol, ba uneori chiar cu plăcere. Inevitabil însă apar și momentele ceva mai complicate. Momente în care trebuie să renunți la tine sau reversul în ceri totul pentru tine.

Dar oamenii, oamenii se schimbă? Căsnicia reușește să scoată la lumină adevărata personalitate a cuiva, așa am citit pe undeva. Oamenii ajung să fie ori variantele lor cele mai bune, ori cele mai rele.

O relație bună se bazează pe comunicare emoțională și intimitate. Comunicarea este în primul rând modalitatea de a stabili o relație trainică și rațiunea continuării sale.

O căsătorie reușită este una între egali, în care se pornește din același punct, în care fiecare în parte are drepturi și obligații egale. Fiecare persoană este respectată și-și dorește ceea ce este mai bun pentru celălalt. Dar dialogul, încrederea reciprocă presupun eforturi reciproce. O relație reușită este una lipsită de orice putere arbitrară, constrângere sau violență.

Ne autoiluzionăm cu privirea la instituția căsătoriei?

Realitatea arată că în genere se pornește optimist pe această cale. Din păcate, lipsa de maturitate în alegerea partenerului, precum și alte multiple motivații negative, care nu ar trebui să stea la baza încheierii unei căsătorii ajung în final să constituie motivul destrămării ei. Acestea duc în direcția în care criteriile enumerate mai sus ce stau la baza unei relații reușite sunt mai mult sau mai puțin îndeplinite.

Și ce se întâmplă atunci când după niște ani de eforturi, mai mult sau mai puțin susținute, după epuizarea listei de compromisuri posibile, realizăm că avem un contract, responsabilități față de unul, doi sau mai mulți copii și o relație total disfuncțională, care nu mai aduce beneficii decât sistemelor sociale?

Este reîntoarcerea la familia tradițională o soluție?

Pentru o perioadă îndelungată în istorie, căsătoria a fost considerată realmente indisolubilă.

Divorțurile erau admise numai în cazuri extrem de limitate. Familia tradițională e foarte posibil, însă, să nu fi existat niciodată. Aceasta începe sa devină o ficțiune idealizată, atunci când aruncăm o privire în urmă la ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în istorie.

În prezent, majoritatea țărilor oferă posibilitatea legală a acordării cu mai mare ușurință a divorțului. Însă, înrădăcinați încă printre dogme, multora le este în continuare extrem de dificil să păstreze un echilibru între avantajele sociale și costurile divorțului. Acestea din urmă sunt privite uneori ca fiind extrem de ridicate.

Ostracizarea socială, anticiparea stresului emoțional atât pentru parteneri, cât și pentru copii, eventualele dificultăți financiare pentru unul sau ambii parteneri reprezintă încă motive pentru a rămâne într-o relație toxică, disfuncțională. Se mizează astfel pe principiul rău cu rău, dar mai rău fără rău.

Apărătorii valorilor familiale, urmărind schimbările din ultimele decenii blamează atitudinile liberale. Din perspectiva lor, acestea au dus la o ascensiune a ratelor de divorț. Se susține încă faptul că accentul pus pe relații deteriorează familia ca instituție de bază a societății.

Dar, dintre toate schimbările care există astăzi, niciuna nu este mai importantă ca cele care survin în viețile noastre personale. Astfel intervin modificări în ce privește ideea de sexualitate, viața emoțională, căsătorie, familie, modul în care gândim despre noi înșine și despre ceilalți, cum formăm legături și conexiuni.

O reîntoarcere la familia tradițională nu este o opțiune. Din păcate, multe dintre fațetele ei negative, opresive și distructive nu au fost prezentate niciodată.

Există o „rețetă” pentru o căsnicie funcțională?

Cred că pentru a avea o căsnicie reușită este esențial ca libertățile individuale ale ambilor parteneri să fie reconciliate și ca viețile personale ale fiecăruia dintre ei să fie valorizate. Numai în acest mod cei doi vor putea forma o relație durabilă și stabilă. Astfel, în momentul în care se vor uita în urmă, nu își vor vedea căsnicia doar ca pe o listă plină de sacrificii și compromisuri și atât.

DISTRIBUIE
Petruta Stoica
Petruţa crede în oameni şi în capacitaţile lor de refacere. În fiecare dintre noi există ceva bun, spectaculos şi neşlefuit ce poate fi adus la lumina. Crede, de asemenea, că nu exista oameni buni şi oameni răi, ci doar oameni care au fost ajutati de mediu să devină ceea ce sunt. Petruţa este o empatică-raţională, omul care ramane acolo până la sfârşit, cea care împinge lucrurile înainte, atâta timp cât vede că mai este ceva de salvat. Nu există lucruri care nu merită salvate. Crede în echilibru şi în legea compensaţiei, chiar dacă de multe ori acestea par să nu existe. Absolventă a Facultătii de Drept si de profesie avocat, a ales să-şi schimbe traseul profesional şi să facă ceea ce şi-a dorit şi, într-un fel aparte, datorită profesiei, a făcut dintotdeauna. Să lucreze cu sufletul oamenilor. Urmeză cursurile Facutăţii de Psihologie „Titu Maiorescu” şi în paralel o formare în psihoterapie psihanalitică. Şi-a îmbogăţit portofoliul, acreditându-se ca și consilier psihologic de dezvoltare personală.