Raționalitate

Raționalitatea este capacitatea de a procesa informația și a lua decizii în vederea maximizării șanselor de a atinge scopuri folosind în mod optim mijloacele avute la dispoziție într-un anumit context. Această definiție acoperă atât raționalitatea practică (manifestată în acțiune) cât și cea teoretică (e.g., jocul de șah).

Cine e rațional?

Încă din antichitate raționalitatea a fost văzută ca proprietate prin excelență umană, diferența specifică a lui homo sapiens. Și totuși, o cioară, de exemplu, poate folosi un obiect pentru a obține un altul suficient de lung pentru a ajunge la hrana mult-dorită. Sau un cimpanzeu umple cu apă un cilindru fix și foarte îngust pentru a scoate o alună aflată pe fund. Nu sunt acestea exemple de comportament rațional, de adaptare creativă a mijloacelor la scopuri?

Ce putem învăța din astfel de exemple? Că ar trebui să fim mai rezervați în a ne auto-atribui doar nouă caracteristica raționalității.

Pentru a evita personalizarea potențial agresivă a judecăților, e de preferat ca (i)raționalitea să fie atribuită nu indivizilor, ci comportamentelor, atitudinilor sau judecăților lor.

Care sunt standardele de raționalitate?

Raționalitatea unei decizii sau a soluției unei probleme este evaluată în funcție de anumite standarde (e.g., logica, teoria probabilității). Mult timp standardul de aur, universal valabil, în funcție de care era determinată raționalitatea unui comportament a fost logica clasică.  Dar participanții la experimente psihologice arareori judecau în conformitate cu aceste standarde. Drept urmare, cercetătorii din a doua jumătate a secolului XX au discutat îndelung despre iraționalitatea umană. Spre exemplu, dacă cineva ar respinge o concluzie antecedentă în urma unor informații suplimentare, ar putea fi catalogat drept irațional. În logica clasică o concluzie adevărată obținută printr-un raționament corect nu poate fi retrasă (proprietatea monotonicității). Totuși noi cu toții, în viața de zi cu zi, ne schimbăm deciziile atunci când primim informații relevante noi. Și nu am accepta prea ușor că asta ne face iraționali.

Standarde noi de raționalitate

Pentru a fi mai potrivite realității observabile standardele de raționalitate s-au schimbat în perioada recentă. Pe de o parte teoria probabilității, care este mai aproape de modul efectiv de judecată al oamenilor reali în condiții reale a înlocuit logica clasică. Probabilitățile permit schimbarea deciziilor. Și cel mai important – credințele nu trebuie să fie absolute (adevărate sau false) ci pot varia ca grade de probabilitate. Pe de altă parte standardele au fost relativizate la contextul și scopul raționamentului. De exemplu, un judecător extrem de sceptic față de alibiurile acuzatului într-un proces de crimă ar putea fi considerat perfect rațional. Dar aceeași atitudine într-un context prietenesc ar fi mai degrabă nejustificată, căci nu ar servi scopului comunicării sau al bunei-dispoziții. Altfel spus, scepticismul extrem ar fi irațional (putând ajunge până la patologic) într-o discuție prietenească. Raționalitatea unei atitudini nu poate fi corect evaluată decât relativ la context.

 

Cât de raționali putem fi?

Standardul de raționalitate al logicii clasice este extrem de înalt. E foarte dificil de atins de ființe „în carne și oase”, care trebuie să ia decizii și să acționeze într-un timp limitat, cu resurse de memorie și de procesare limitate. În anii ’50 Herbert Simon a propus înlocuirea acestei noțiuni idealizate de raționalitate cu una mai realistă, la nivelul căreia oamenii obișnuiți să se poată ridica. De atunci vorbim despre „raționalitatea limitată” (bounded rationality), pe care avem șanse mult mai mari de a o întâlni în viața reală. Asta pentru că noțiunea ține cont de faptul că oamenii au dispoziție resurse limitate de procesare.

Analiza în termeni de „raționalitatea limitată” ne poate face să ne simțim bine pentru deciziile luate. La o adică, nimeni nu-i perfect.

 

 

DISTRIBUIE
Alexandra Varga
Ada zâmbește mai tot timpul, ba chiar râde cu gura până la urechi adesea. Voia bună se vede și-n ce scrie. Asta pentru că filtrează realitatea reală prin grila hazului de necaz și-i încântată nevoie mare când devine contagioasă – „o fi dracu’ cam negru, da’ probabil doar din cauză că s-a mai îngrășat și-ncearcă și el săracu’ să păstreze aparențele… nu?”. Dintotdeauna a ținut ochiul critic larg deschis și i-a plăcut să împărtășească cu alții ce vede cu el. Rațiunea i-e prietenă bună, dar se ține departe de exagerări. Mai demult a făcut Filozofie, acum s-a semi-reorientat înspre Psihologie.