Drumul spre o sexualitate sănătoasă: dorința, plăcerea și vinovăția

2126
„Mami, cum se fac copiii?”. Cum îi ajutăm pe copii să-și croiască drumul spre o sexualitate sănătoasă: dorința, plăcerea și vinovăția. Imagine cu copil care își acoperă ochii cu mâinile
„Mami, cum se fac copiii?”. Cum îi ajutăm pe copii să-și croiască drumul spre o sexualitate sănătoasă: dorința, plăcerea și vinovăția.

„Mami, ce e un bărbat și ce e o femeie?”, „Cum se fac copiii?” Copiii ajung la o vârstă când încep să observe că mami și tati sunt diferiți și că există sexualitate.

Care e procesul prin care un băiețel devine bărbat și o fetiță femeie? Este vorba despre o dezvoltare a corpului și o achiziție de cunoștințe și de experiență? Da, nu doar de atât. Copilul mic nu este asexual, așa cum am crede. Există în fiecare din noi un întreg sistem reproducător care e legat de perpetuarea speciei și e corelat cu impulsul sexual. Acesta nu se activează la adolescență, ci de foarte devreme. Impulsul sexual e prezent în noi încă e la naștere, fiind transmis genetic.

Alăptatul însăși produce o plăcere deosebită bebelușului. Mângâierile, îmbrățișările părinților, contactul fizic cu aceștia vor sta la baza relațiilor lui sexuale normale sănătoase de la vârsta adultă. Doar că un copil mic nu înțelege prea bine ce sunt acele dorințe instinctive ale sale și cum să le gestioneze.

Treptat, pe parcursul anilor, copilul iubit și protejat de părinți, care nu a fost făcut să se simtă vinovat pentru propria sexualitate înțelege treptat că aceasta este o formă de manifestare a iubirii cât se poate de normală.

Există, conform psihanaliștilor, mai multe etape în atingerea maturității sexuale. Cunoașterea lor este foarte utilă pentru noi ca părinți pentru a înțelege prin ce trece copilul nostru. Astfel, noi putem de asemenea înțelege cum îl putem ajuta să treacă lin peste aceste stadii.

Ca să începem să vorbim despre sexualitate, cred că prioritar, prin urmare, ar fi să abordam stadiile sexualității infantile. Aceasta deoarece acolo se pun bazele și se definește viitoarea abordare a sexualității adulte.

Care sunt fazele sexuale ale dezvoltării copilului?

Când spunem sexualitate infantilă, ne referim la o perioadă care începe încă de la naştere şi durează până în jurul vârstei de şase ani.

Sexualitatea copilului se dezvoltă în strânsă legătură cu funcţiile fiziologice de hrănire, excreţie şi micţiune. Aceasta trece prin mai multe stadii:

●  stadiul oral în care plăcerea se obţine prin supt înghiţit, mestecat

●  stadiul anal în care plăcerea se obţine prin controlul defecaţiei

●  stadiul falic în care plăcerea se obţine prin manipularea organelor genitale

●  perioada de latenţă în care are loc o liniştire a pulsiunii sexuale

Aceste patru stadii ce formează sexualitatea copilului sunt urmate de stadiul genital, care aparţine sexualităţii adultului.

Modul în care orice adult își manifestă sau reprimă sexualitatea este strâns legat de aceste stadii  ale dezvoltării psihosexuale. Aceasta înseamnă că depășirea sau fixația la unul dintre acestea poate declanșa diverse mecanisme de apărare, cum sunt ele denumite în literatura de specialitate.

Există anumite tendinţe ce trebuiesc evitate, acestea fiind extrem de distructive pentru dezvoltarea unei sexualităţi normale. Una dintre ele este cea în care copilului i se inculcă ideea că organele sexuale sunt ruşinoase şi murdare, iar actul sexual un păcat sau ceva neadecvat. Această atitudine poate duce la inhibiţii greu de depăşit ulterior.

Problemele care însoțesc dezvoltarea psihosexuală

Fixația în diverse stadii este legată de modul în care  plăcerea resimțită de copil în acel stadiu a fost excesivă sau insuficientă.

Dacă trebuințele orale (alăptarea, hrănirea) au fost satisfăcute excesiv, atât copilul, cât și viitorul adult este posibil să considere că totul i se cuvine. Dacă trebuințele orale au fost satisfăcute insuficient, e posibil ca el să devină foarte exigent sau să aibă tendința de a se „lipi” de ceilalți, de a dezvolta dependențe.

Când avem de-a face cu eșecuri afective, sexuale, ne întoarcem oarecum în trecut. Are loc o regresie până la stadiul de fixație infantilă a libidoului, ceea ce face ca vechile conflicte să iasă la suprafață.

În general, tulburarea obsesiv-compulsivă este asociată cu o fixație anală. Principalul mecanism de apărare folosit este anularea, izolarea. Când avem de-a face cu persoane crispate, rigide, obsedate de curatenie (ca reacție la gustul pentru mizerie din stadiul anal), moralitate, putem vorbi de fixație anală. Cum  îl pot afecta pe copil în această fază reacțiile părinților? De exemplu, atunci când copilul este certat, forțat să învețe cât mai repede să facă la oliță.

Stadiile dezvoltării psihosexuale, în interacțiune cu toți factorii ulteriori cu care individul intră în contact, amprentează puternic personalitatea și modul în care viitorul adult își va construi și gestiona propria educație sexuală.

Dorința de a repara – echilibrul între iubire și ură

Psihanaliza consideră că orice individ care întreține un act sexual are o fantasmă  atotputernică de reparație atât a propriei persoane, cât și a celuilalt.

Privind lucururile în cel mai obiectiv mod cu putință, din perspectivele anterioare, este foarte puțin probabil să existe indivizi care au atins nivelul de dezvoltare maxim. Acesta este mai degrabă un ideal.

În termenii lui Freud, sexualitatea se leagă de plăcere, putere și frică. Eu personal înclin să ader la viziunea lui Melanie Klein. Pentru aceasta, sexualitatea se legă de iubire, distructivitate și reparație. Sexualitatea reprezintă echilibrul dintre a iubi și a urî. În tot ce este viu, nu există o forma de energie pură, pozitivă sau negativă. Iubirea și ura se contrabalansează permanent, încercând să reconstruiască și să mențină o stabilitate.

Tindem spre echilibru, dar de cele mai multe ori nu îl obținem.

În esență, actul sexual este una din tendințele umane spre obținerea echilibrului. Actul sexual este privit dramatic, pentru că sunt expuse și amenințate atât propria persoană, cât celălalt prin propriul impact asupra acestuia. Acestă expunere presupune curaj. Implică asumarea consecințelor eventualelor incompatibilități de suprafață sau profunde.

Propria capacitate de a-l satisface pe celălalt este strâns legată de propria capacitate reparatoare. Privind din cealaltă direcție, capacitatea partenerului de fi excitat și satisfăcut este o indicație de vitalitate. Ambii parteneri sunt vii. A oferi iubire, bucurie și plăcere este echivalentul luptei dintre bine și rău. Dovedește că iubirea este mai puternică decat ura. Dar, de multe ori, ura adânc înradacinată față de propria persoană sau față de ceilalți este mult mai puternică.

Reversul medaliei, respectiv incapacitatea de a oferi sau de a primi plăcere, indică niște disfuncționalități care uneori sunt mascate și ascunse în spatele unor aparențe.

Conflictele ascunse sub aparențe

Aparențele ascund conflicte interioare puternice, declanșate de traume pe care de cele mai multe ori nici nu le putem percepe conștient.

Gândiți-vă doar la faptul că, în esență, fertilitatea și sarcina reprezintă atât pentru barbat, căt și pentru femeie vitalitatea internă. Infertilitatea trezește în acest context frici legate de moartea internă.

Acesta este eșecul iubirii de a repara și de a susține.

Frustrările, abandonul, disfuncțiile sexuale, perversiunea pot fi, de foarte multe ori, expresia incapacității de a menține relații vitale și hrănitoare cu celălalt.

Problemele ce țin de sexualitatea umană sunt strâns legate de esența vieții. De multe ori, prin ignorare, lașitate sau blazare ajungem să alegem calea unei morți premature care, deși nu este cea a corpului fizic, tot moarte se numește. Alternativa ar fi conștientizarea și asumarea propriilor probleme, nu îngroparea lor sau transformarea în altele.

O zi plină de zâmbete sănătoase și autentice, vă doresc!

 

DISTRIBUIE
Petruta Stoica
Petruţa crede în oameni şi în capacitaţile lor de refacere. În fiecare dintre noi există ceva bun, spectaculos şi neşlefuit ce poate fi adus la lumina. Crede, de asemenea, că nu exista oameni buni şi oameni răi, ci doar oameni care au fost ajutati de mediu să devină ceea ce sunt. Petruţa este o empatică-raţională, omul care ramane acolo până la sfârşit, cea care împinge lucrurile înainte, atâta timp cât vede că mai este ceva de salvat. Nu există lucruri care nu merită salvate. Crede în echilibru şi în legea compensaţiei, chiar dacă de multe ori acestea par să nu existe. Absolventă a Facultătii de Drept si de profesie avocat, a ales să-şi schimbe traseul profesional şi să facă ceea ce şi-a dorit şi, într-un fel aparte, datorită profesiei, a făcut dintotdeauna. Să lucreze cu sufletul oamenilor. Urmeză cursurile Facutăţii de Psihologie „Titu Maiorescu” şi în paralel o formare în psihoterapie psihanalitică. Şi-a îmbogăţit portofoliul, acreditându-se ca și consilier psihologic de dezvoltare personală.