Flori pentru Algernon – Daniel Keyes

Flori pentru Algernon - Daniel Keyes: un roman SF ieșit din tiparele genului. Dar care te pune pe gânduri. Coperta cărții
Flori pentru Algernon - Daniel Keyes: un roman SF ieșit din tiparele genului. Dar care te pune pe gânduri.

Flori pentru Algernon e o senzație! E un roman de ficțiune, mai bine zis de știință și ficțiune. Nu vă gândiți însă la romane SF cu roboți, nave spațiale sau hiperinteligențe „mașinizate”. Flori pentru Algernon e un altfel de roman SF. Are însă în comun cu cărțile de gen ceva foarte important. Respectiv că ideea pe care se construiește îi face pe cititori să rămână întrebându-se „ce-ar fi dacă…”.

Despre ce-i vorba în Flori pentru Algernon?

Despre Charlie – un copil retardat care își dorește extrem de mult să fie deștept. E un personaj care te face să te-ndrăgostești de el. Pentru că e mereu vesel, cu zâmbetul pe buze și înconjurat de prieteni. Pentru că admiră inteligența și și-o dorește nespus de mult. Iar faptul că nu o are nu-l face să devină trist și nu-i provoacă manifestările necontrolate la care ne-am putea aștepta într-un caz de retard intelectual. Speranța în viața minunată care crede că vine la pachet cu deșteptăciunea îl face să muncească mult pentru a învăța să scrie și citească.

Flori pentru Algernon nu are deloc un ton melodramatic. Asta deși tema ar fi numai bună de exploatat pentru stors lacrimi pentru un biet retardat atât de bun la suflet și cu înalt simț moral. Veselia necondiționată a lui Charlie ne face și pe noi cititorii să privim lucrurile cu inima ușoară și să râdem de multe ori alături de el.

Citind cartea asta, treci printr-o sumedenie de stări de spirit. Poți râde copios cu Charlie (atenție, nu de, ci cu el) a cărui capacitate de a a se amuza te impresionează totodată. Te poți întrista când speranțele se dovedesc a fi destul de departe de realitate. Sau când retrospectiva inteligenței colorează trecutul în tonuri cenușii. Cert e că Flori pentru Algernon îți asigură biletul pentru un rollercoaster emoțional.

Dar cine e Algernon?

Un grup de cercetători studiază inteligența. Mai precis, cum anume putem s-o creștem. După rezultate bune obținute cu un șoarece alb pe nume Algernon, decid c-a venit vremea să treacă la teste pe oameni. Drept urmare caută un om cu retard intelectual pentru a-i face o operație. Cartea nu intră în detalii despre ce fel de operație e vorba. Singurul fapt relevant e că efectul scontat este obținerea unui nivel de inteligență peste medie. După un îndelungat proces de selecție, Charlie – acum în vârstă de 33 de ani – este cel ales. Asta îi produce o bucurie nețărmurită. În primul rând, pentru că dintotdeauna visase să fie deștept. Iar apoi, pentru că se săturase de competițiile cu Algernon în care acesta din urmă ieșea mereu învingător.

De aici începe povestea. În care merită să vă adânciți voi înșivă pentru a o gusta cum se cuvine.

Despre scriitură

Flori pentru Algernon e scrisă într-un stil foarte autentic și convingător.

Pentru a-i urmări evoluția, cercetătorii îi cer lui Charlie să scrie niște „rapoarte de progres”. Aceste rapoarte constituie de fapt cartea, care e deci scrisă la persoana I. Pentru început din perspectiva cuiva cu dificultăți serioase de exprimare. Post-operatoriu însă lucrurile se schimbă. Iar modul în care scriitura lui Daniel Keyes urmărește povestea lui Charlie e magistral.

Cu ce întrebări rămânem în minte?

După cum vă spuneam de la bun început, cartea asta te pune pe gânduri. Rămâi dând târcoale unor întrebări „grele” cu care filozofia, psihologia sau neuroștiințele se luptă demult. E inteligența totul? Ne face inteligența mai fericiți? Care e evoluția raportului dintre inteligența cognitivă și cea emoțională? Care e locul iubirii într-o inteligență nou dobândită? Și de fapt ce fel de operație i-ar fi putut face lui Charlie? Care e substratul neuronal al unei astfel de intervenții?

Aș lansa și eu o întrebare… credeți că o lume în care astfel de operații se pot realiza „pe bandă rulantă”, fără riscuri, ar fi mai bună? Dacă ați avea posibilitatea de a alege, ați alege să trăiți în ea?

Lectură plăcută și gânduri bune ulterior!

Daniel Keyes, Flori pentru Algernon, Editura Art, 2015

DISTRIBUIE
Alexandra Varga
Ada zâmbește mai tot timpul, ba chiar râde cu gura până la urechi adesea. Voia bună se vede și-n ce scrie. Asta pentru că filtrează realitatea reală prin grila hazului de necaz și-i încântată nevoie mare când devine contagioasă – „o fi dracu’ cam negru, da’ probabil doar din cauză că s-a mai îngrășat și-ncearcă și el săracu’ să păstreze aparențele… nu?”. Dintotdeauna a ținut ochiul critic larg deschis și i-a plăcut să împărtășească cu alții ce vede cu el. Rațiunea i-e prietenă bună, dar se ține departe de exagerări. Mai demult a făcut Filozofie, acum s-a semi-reorientat înspre Psihologie.