5 lucruri de (ne)făcut pentru a fi fericiți

Fericirea poate fi atinsă. Ce să facem și ce să nu facem pentru a obține mult râvnita fericire? Imagine cu pitic
Fericirea poate fi atinsă. Ce să facem și ce să nu facem pentru a obține mult râvnita fericire?

Fericirea poate fi atinsă? Fericirea a fost unul din cele mai intens dezbătute subiecte din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre. Pentru mulți, fericirea reprezintă scopul suprem al vieții. La fel de mulți o înțeleg ca o stare de beatitudine permanentă și absolută către care tindem în mod intrinsec. Aceasta ar fi Fericirea (cu F), o stare care nu poate și nici nu are nevoie să fie pusă în cuvinte obișnuite. Asta pentru simplul motiv că exprimă un maximum absolut de stare de bine.

Problema e că de cele mai multe ori idealurile – cum ar fi această stare de bine permanent, absolut – nu prea își găsesc locul în viața de zi cu zi. Și atunci ce-i de făcut ca să fim, totuși, fericiți?

1. Să definim concret ce înseamnă fericirea pentru noi, atât la modul general, cât și relativ la contextul de față.

Asta revine la renunțarea la viziunea idealistă despre Fericire ca scop universal valabil, împărtășit de toți muritorii. Fiecare înțelege altfel propria fericire și găsește mijloace proprii de a-și îndeplini obiectivul de a fi fericit. Probabil că altfel am trăi într-o lume cam plictisitoare, așa că putem fi chiar mulțumiți că lucrurile nu stau așa.

Astfel, cuvintele-cheie în această primă sugestie sunt „pentru noi”. Asta înseamnă să nu ne raportăm la rețete generice de fericire. Mai înseamnă și să nu adoptăm drept exemple de urmat stilul, atitudinea sau comportamentul unor oameni care credem că sunt fericiți. Măștile sociale pe care le purtăm pot induce foarte ușor în eroare.

Nici tu probabil că nu-ți manifești deschis tristețile, frustrările sau nervii. Drept urmare, e posibil ca pentru ceilalți să pară că ești fericit, deși tu nu te simți astfel. Cele mai multe șanse de reușită le are încercarea de a-ți stabili propriile aspirații. Or aceste aspirații vor contura propriul înțeles al fericirii.

Și cum tu însuți ești în permanentă evoluție, e de preferat ca fericirea ta să nu rămână un obiectiv bătut în cuie, ci în ton cu momentul prezent.

2. Să nu judecăm fericirea în termeni binari – totul sau nimic, alb sau negru, bun sau rău.

Acest sfat revine la a nu ne contura scopul fericirii în termeni absoluți, permanenți și universal valabili. „Ori fericire absolută (adică Fericire), ori nimic” ne va obliga să alegem varianta „nimic”. Asta pentru că Fericirea absolută, după cum spuneam, aparține mai mult lumii poveștilor decât a realității.

Din fericire însă (ce expresie potrivită, nu?) realitatea e compusă dintr-o gamă foarte largă de tonuri și nuanțe. Putem fi oarecum fericiți azi și putem spera să fim mult mai bucuroși mâine decât am fost azi. Ceea ce nu înseamnă nicidecum că azi am fost nefericiți, ci doar, poate, puțin prea obosiți pentru a ne mai putea bucura de micile plăceri.

3. Să transformăm scopul abstract Fericire în scopuri concrete și plauzibil de atins.

Deși au trecut 15 ani de când a fost lansat, poate mai țineți minte cântecul celor de la Țapinarii – Sunt fericit. „Fericirea e un lucru mărunt,/ E o aripă care vibrează,/ Fericirea e un lucru mic,/ Un pitic ce dansează” ne (în)cântă Țapinarii. Atunci când vorbesc despre fericire, ne spun exact la ce se referă. Drept urmare, înțelegem ce e fericirea pentru ei.   Iar dacă am vedea în videoclip un pitic dansând, am putea deduce că cineva e fericit.

Ca să poți atinge un scop, trebuie în primul rând să știi ce anume cauți, ce înseamnă obiectivul pe care îl urmărești. Altfel, e posibil să nu iei în seamă o mulțime de lucruri pentru simplul motiv că nu-ți prefigurasei că ai vrea să le găsești. Dacă nu mi-aș fi definit fericirea ca „un pitic ce dansează”, probabil c-aș fi trecut liniștită mai departe fără să bag piticul în seamă. Pe când acum că știu, aș putea să-l bag în buzunar ca să-mi fie dansu-i aproape.

Mai ales scopurile abstracte cum ar fi Fericirea trebuie operaționalizate pentru a ne fi clar ce anume căutăm. Asta revine la transformarea în stări de fapt concrete, pentru atingerea cărora ne putem gândi la acțiuni specifice. Iar a spune lucrurilor pe nume, simplu și clar, nu înseamnă nicidecum a fi lipsit de profunzime, ci mai degrabă a gândi pragmatic, întru reușită.

Dacă azi simt nevoia de tandrețe, pot să-mi definesc fericirea ca „mângâieri și vorbe bune spuse din suflet”. Iar dacă am să primesc asta, voi putea recunoaște că sunt fericit. Aici și acum.

4. Să urmărim ca scopuri ceea ce am decis că ne-ar face fericiți în contextul prezent.

Dar ce înseamnă să urmărim obiectivul fericirii în conformitate cu starea noastră de moment și cu aspirațiile corespunzătoare? Nimic foarte complicat! Înseamnă doar să planificăm pentru atingerea obiectivelor într-un timp realist, ținând seama de dificultăți la care ne putem gândi deja, dar și de evenimente neașteptate. Iar asta înseamnă să fim flexibili în planificare.

Să acceptăm că atât scopurile cât și mijloacele disponibile se schimbă și că e normal să fie așa. Uneori, schimbările nu țin de noi, dar noi ne putem adapta așa încât să le facem față. Dacă aș fi Robinson Crusoe de exemplu, ar fi bine (pentru mine) să nu-mi definesc fericirea ca vorbe bune și mângâieri. Sau dacă insist să fac asta, să accept sinceritatea papagalului care mă îngână.

5. Să nu fugim mâncând pământul de tristețe, nefericire sau, în genere, de lucruri mai puțin plăcute.

De ce să facem asta? Pentru că momentele plăcute le apreciem cu atât mai bine cu cât se află în contra-partida unei stări proaste. De altfel, unul din motivele pentru care spuneam că Fericirea e mai degrabă un obiectiv nerealist e tocmai dezvoltarea „toleranței” la bucurie. O stare plăcută extinsă în timp va deveni inevitabil mai puțin plăcută, până la neutralitate. După o scurtă întrerupere și redirecționare a atenției însă, putem resimți din nou plăcerea.

Ca să înțelegeți mai bine, gândiți-vă la plăcerea gustului preferat – prima înghițitură e năucitor de bună, dar odată ajunși la a doua cutie de bomboane e posibil să nu mai simțim mare lucru. Dacă însă, după prima bomboană, îndeplinim corvoada aia care ne stă pe cap demult, următoarea bomboană poate să devina chiar piticul dansator pe care-l urmărim, lucrul mic care ne face fericiți.

 

 

DISTRIBUIE
Alexandra Varga
Ada zâmbește mai tot timpul, ba chiar râde cu gura până la urechi adesea. Voia bună se vede și-n ce scrie. Asta pentru că filtrează realitatea reală prin grila hazului de necaz și-i încântată nevoie mare când devine contagioasă – „o fi dracu’ cam negru, da’ probabil doar din cauză că s-a mai îngrășat și-ncearcă și el săracu’ să păstreze aparențele… nu?”. Dintotdeauna a ținut ochiul critic larg deschis și i-a plăcut să împărtășească cu alții ce vede cu el. Rațiunea i-e prietenă bună, dar se ține departe de exagerări. Mai demult a făcut Filozofie, acum s-a semi-reorientat înspre Psihologie.