Fii recunoscător pentru tot ce îți scoate viața în cale. Pot fi lecții neprețuite de viață

4368
Dincolo de orice dificultate, se află adesea liniștea și fericirea ta, cu condiția să fii recunoscător pentru tot ce îți scoate viața în cale. Imagine cu o femeie aflată într-un scaun cu rotile pentru persoane cu dizabilități
Dincolo de orice dificultate, se află adesea liniștea și fericirea ta, cu condiția să fii recunoscător pentru tot ce îți scoate viața în cale.

Adesea, viața se aseamănă foarte tare cu un trandafir. Până la a-i simți mireasma, spinii acestuia îți pătrund în piele adânc, provocând o durere intensă.

Așa a inceput și povestea mea, poveste ce a fost la început dictată de societate și concepțiile limitative ale celor din jur. „Ăsta îți este destinul, soarta ta…”. „Ce-ți e scris, așa se va întâmpla, nu te mai împotrivi”. „Acceptă că tu nu vei putea lucra, nu vei putea avea o familie, roagă-te ca părinții tăi să fie sănătoși și să te ajute”.

Oamenii „de bine” pot face mult rău

Veninul acestor cuvinte mi-a otrăvit sufletul ani la rând. Aceste cuvinte mi s-au întipărit adanc în minte, în conștiința mea de mic copil. Cuvinte care m-au determinat să vreau să-mi demonstrez mie însămi că pot, că sunt capabilă să lupt cu soarta, că eu pot fi arhitectul propriei mele vieți.

Dar, până la a mă construi, până la a fi eroul propriei povești, acestea aveau să-mi limiteze complet orizontul. Nu doar atât, aveau să mă transforme într-o victimă a concepțiilor impregnate de lumea „atotștiutoare” și care îmi voia doar „binele”.

Însă, încă de la început, am știut că eu nu voi trăi conform principiilor altora. Eu îmi voi trăi viața după propriile principii. Până la a vă relata despre adolescența tumultoasă, dar plina de lecții valoroase și despre viața mea până la 20 de ani, o să vă povestesc puțin despre copilăria mea.

Familia este un sprijin de neprețuit

Pe 27 ianuarie 1998, am zărit pentru prima dată chipul gingaș și fericit a celei care m-a purtat în pântece timp de 9 luni, alături de sora mea geamănă, mama. Ființa care avea să vegheze zi și noapte asupra mea, femeia care m-a învățat să fiu fetița elegantă și manierată de mai târziu. După câteva clipe, aveam să-l cunosc pe cel de la care am moștenit câteva trăsături de caracter de care sunt foarte mândră: onestitatea și optimismul.

Tata avea să fie persoana care m-a învățat ce înseamnă să fii puternic și să lupți cu destinul. Acestea au fost însă lucruri pe care eu le-am înțeles relativ tarziu. Da, și tatăl meu a luptat alături de mama și mai târziu, alaturi și de mine, cu destinul atât al lor, dar mai ales cu al meu. Toți trei aveam să luptăm cu propria mea boala. Boala ce avea să mă țintuiască într-o perioada foarte importantă din viața unui om, copilăria, într-un scaun cu rotile. Nu, nu pot sa spun că aveam să lupt singură. Altfel, mi-aș nega una din calitățile de care am spus că sunt foarte mândră, onestitatea!

Am luptat cot la cot pentru a trăi viața pe care orice copil o merită. Și da, am avut-o. Părinții au fost eroii copilăriei mele! Și dacă în copilărie îi numeam eroi, acum, îmi dau seama că acest cuvânt nu exprima în totalitate valoarea lor. Așadar, am ales să-i numesc îngeri. Părinții mei sunt îngerii de pe pământ.

Handicap? Dizabilitate? Nu! Alegerea de a trăi ca orice altă persoană

Ca orice om, viața m-a supus la numeroase încercări. Cea mai dificilă a fost adaptarea și acceptarea noii mele posturi, cea de persoană cu o dizabilitate. Dacă aceasta denumire nu m-a speriat așa tare inițial, asumarea acesteia avea să aducă multa suferință și durere în viața mea. Adolescența mea a fost marcată de aceste trei cuvinte: TU NU POȚI.

Astfel, am ajuns să le cred și să mi le însușesc. Dintr-o persoană cu o dizabilitate, m-a transformat într-o persoană handicapată. Lipsa încrederii în mine, complexul de inferioritate au fost sentimentele cu care a trebuit să mă lupt pe toată durata adolescenței mele. Iar aceste sentimente m-au adus în pragul depresiei.

Acela a fost, însă, momentul în care universul avea să-mi spună câte ceva despre mine, avea să mă provoace să mă cunosc și să-mi ascult dorințele sufletului meu, însetat de cunoaștere și de descoperire. Aceasta pentru că, deși am înțeles asta mult mai târziu, depresia este un semnal de alarmă că sufletul tău este îndurerat și vrea atenție. Partea bună este că aceasta îți aduce și soluția: schimbarea. Schimbarea modului de viață, de gândire, renașterea ta. În cazul meu, renașterea din propria cenușă.

Așa am ajuns să-mi dau seama că eu doar existam, nu trăiam. Eu doar mă luptam cu propriile frustrări, emoții. Ajunsesem în cele din urmă cel mai mare dușman al meu. Însă nu m-am oprit aici. Conștientizând situația în care mă aflam, am realizat că aveam doar două alternative: fie continuam să trăiesc viața mizerabilă de până atunci care în mod evident era supusă eșecului, fie începeam un proces de cunoaștere și acceptare care avea ca scop reconstruirea mea din temelii, proces în care nu mă aflam singură.

O mână întinsă îți poate schimba viața

Am avut un sprijin extraordinar din partea unui om care avea să mă inspire și să-mi ghideze pașii către pasiunea mea, psihologia. A fost un proces laborios și de lungă durată. Aceasta a fost însă cea mai bună alegere pe care puteam să o fac. Acordându-mi mai multă atenție, am descoperit lucrurile care îmi făceau sufletul să vibreze și, de asemenea, cele care îl făceau să „lăcrimeze”.

Am descoperit că, în viață, unii oameni se nasc norocoși, iar unii luptători. Am mai aflat și că norocul ți-l faci și cu mâna ta. Singura soluție pentru a-mi crea viața pe care mi-o doream, era să acționez. Și așa am făcut, am luat măsurile necesare pentru îndeplinirea fiecărei dorințe. Astfel, am introdus în viata mea lucruri care aveau să-mi ușureze deplasarea. Aceste lucruri m-au ajutat să-mi demonstrez mie că pot trăi viața ca orice tânăr însetat de aventură și cunoaștere.

Soluția este să-ți descoperi chemarea

Decizia de a aplica la Facultatea de Psihologie este însă lucrul de care sunt cea mai mândră. A fost decizia care mi-a schimbat perspectiva din care vedeam viața. Decizia care mi-a dat un sens existenței. Așa am ajuns să conștientizez că fiecare om are propria misiune în viață. Fără ceea ce am trăit până în prezent, nu mi-aș fi descoperit niciodată chemarea.

În viață momentele dificile sunt necesare. În cazul meu, în cele mai întunecate momente, mi-am promis mie și am descoperit în sufletul meu dorința de a-i ajuta pe cei care trec și ei prin clipe grele. Așa mi-am descoperit chemarea. Acum pășesc cu entuziasm și multă speranță pe drumul care îmi va croi calea către sufletele oamenilor.

Recunoștința este acum sentimentul predominant din viața mea. Acesta ar fi de preferat să devină parte și din viața ta, dragă cititorule! Fii recunoscător pentru tot ce viața îți scoate în cale. Aceasta pentru că, dincolo de orice dificultate, se află o comoară ce se așteaptă descoperită. Iar de cele mai multe ori, acolo se află liniștea și fericirea ta!

DISTRIBUIE
Loredana David
Recunoștința și iubirea pentru tot ce mă înconjoară sunt sentimentele care mă definesc cel mai bine și în funcție de care îmi construiesc viața. Cred cu tărie că iubirea poate îmbuna cele mai împietrite și învolburate suflete și le poate umple de armonie și liniște, poate rezolva cele mai aprige conflicte și consider că iubirea pentru aproapele nostru ar asigura pacea, liniștea, prosperitatea și fericirea în lume. De aceea, am ales să pășesc pe un drum misterios unde pot împărtăși celorlalți dorința mea de a-i ajuta să privească prin filtrul iubirii, al compasiunii, lumea din jur. Astfel, am ales să devin studenta Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității Transilvania, din Brașov, în speranța că, într-o zi, o să ajung să lucrez cu ceea ce mă fascinează cel mai tare, sufletul omului.