Puterea de a ne vulnerabiliza și de a avea nevoie de oameni

1380
Puterea de a te vulnerabiliza fără să fii rănit și de a recunoaște că avem nevoie unii de ceilalți: cât e de importantă și de ce ne e greu să apelăm la ea. Imagine cu o persoană care o ajută pe cealaltă să urce pe un vârf de munte - pentru că avem nevoie de celălalt.
Puterea de a te vulnerabiliza fără să fii rănit și de a recunoaște că avem nevoie unii de ceilalți: cât e de importantă și de ce ne e greu să apelăm la ea.

Fie că ai o funcție de conducere, fie că ești într-o relație de cuplu sau pur și simplu vrei să ai interacțiuni mai benefice cu oamenii de lângă tine, trebuie să înveți un lucru important: Puterea de a te vulnerabiliza fără să fii rănit și puterea de a recunoaște că avem nevoie unii de ceilalți.

Iată câteva întrebări la care voi încerca să răspund prin acest articol:

Ce îi oprește pe oameni să aibă încredere unii în ceilalți și să apeleze la alții când se simt depășiți? 

De ce insistăm să facem totul singuri?

De ce nu ne vulnerabilizăm?

De ce e important să avem prieteni?

Putem să ne realizăm prin propriile forțe sau e doar o iluzie?

Cum să ne selectăm prietenii?

Putem să ne asigurăm că nu vom fi dezamăgiți?

Puterea de a ne vulnerabiliza

 Cred că primul pas în a ne vulnerabiliza este să învățăm să primim: ,,Să dai, dar să știi și să primești”.

,,Până nu vom primi cu inima deschisă, nu vom putea oferi cu adevărat cu inima deschisă. Când ezităm să primim ajutor, constient sau fără să vrem ezităm și să oferim ajutor.” (Brene Brown)

Ani de zile am căutat o definiție, o explicație pentru frica de a ne vulnerabiliza și cred ca cea mai buna a fost enunțată de Fred Smith: Nu suntem recunoscători fiindcă rămânem îndatorați și nici nu vrem să ne îndatorăm. Sintagma biblică „sacrificiul recunoștinței” mi se părea de neînțeles până când mi-am dat seama că să fii recunoscător înseamnă să fii conștient că cineva a făcut ceva pentru tine-un lucru pe care tu singur nu l-ai fi putut face. Recunoștința ne exprimă vulnerabilitatea, dar și dependența fată de ceilalți.”

Cel mai mult mă deranjează că ne-am pierdut încrederea unul în celălalt, deși toți ne considerăm morali. Și asta chiar și în medii ca penitenciarul.

Cu siguranță cei mai mulți cunoașteți că majoritatea deținuților se consideră nevinovați. Ce, poate, nu știați este că aproape toți se consideră morali și, mai mult de atât, nu cred că există prieteni de încredere.

Capacitatea de a recunoaște că și noi greșim

Important pentru noi este să recunoaștem că nu suntem perfecți și că greșim. Acest prim pas pleacă de acasă sau, dacă nu mai avem vârsta copilăriei, poate începe în cuplu cu un simplu: ,,Am greșit, îmi pare rău” care, spus sincer, rezolvă cele mai multe conflicte.

Schimbarea lumii poate începe la serviciu cu colegul, înlocuind: ,,Ce, mă, ai murit că ai făcut un raport în locul meu?” cu: ,,Iți cer scuze, o să mă revanșez.”

Primul pas pleacă de la a ne uita (dar nu de sus) la cei mai săraci decât noi, mai puțin inteligenți, spunându-le: ,,Am învățat de la tine… Mulțumesc.”

Totuși, cred că o lume mai bună începe în fața oglinzii cu un: ,,M-ai dezamăgit. Mi-ai promis ieri că nu o să mai judeci oamenii pentru că nu știi ce poveste se află în spatele fiecărui om. Am încredere în tine că azi vei reuși. Succes.”

Din experiența mea, am observat că cele mai puternice/durabile relații le-am creat atunci când am oferit fără să primesc nimic în schimb. Câștigurile în timp au fost net superioare celor de tip negustor, egalizator, despre care vom vorbi imediat.

Dacă dăm fără să așteptăm nimic în schimb, nu riscăm să „fim luați de proști”?

Când împărtășesc aceste lucruri, oamenii mă întreabă: „Și dacă eu mă vulnerabilizez și sunt luat de prost?”

Acesta este cel mai bun indiciu că nu ești înconjurat de oameni de calitate și ai învățat o lecție.

Tocmai din acest motiv voi prezenta o modalitate prin care să ne selectăm prietenii.

E bine să avem încredere în prieteni?

DA.

Vom fi mințiți sau trădați de unii dintre prieteni?

DA.

Vom avea în continuare încredere în prieteni?

DA, pentru că vom învăța din ce în ce mai bine să ne selectăm prietenii.

Cum funcționează conceptul de vulnerabilizare și de ajutor la cei mai săraci oameni?

Tom Rath (membru al organizației Gallup) a fost invitat în 1991 să participe la un studiu ce viza motivul pentru care unii oameni ai străzii se reintegrează în societate și încep o viață normală, în vreme ce alții ajung să moară de foame, de frig sau să ducă o viață în mizerie.

După ce participanții au ieșit pe stradă și au vorbit cu aceste persoane, au descoperit că faptul de a fi pe stradă și de a se împrieteni cu sticla sau cu seringa era cauzat de colapsul unei legături strânse cu un prieten sau iubit.

Bărbații și femeile de pe stradă aveau ceva în comun: lipsa unor prietenii sănătoase.

După ce au studiat motivele pentru care aceștia ajung boschetari, cercetătorii s-au orientat și către cei care și-au revenit și au început o viață normală.

În toate cazurile, cei care și-au întemeiat o familie, și-au găsit un loc de muncă, s-au mutat într-o casă s-au reabilitat dintr-un motiv anume și acesta este dat de răspunsul la întrebarea: Cine așteaptă de la tine să fii cineva?

Cei care au găsit pe cineva care a avut speranță în ei și i-a sprijinit, au avut semnificativ mai multe șanse la o viață normală decât cei care au încercat pe cont propriu.

Se aplică aceeași lege și în cazul deținuților?

Lucrând în sistemul penitenciar am întrebat aproximativ 40 de deținuți: Cine așteaptă de la tine sa fii cineva?

Răspunsul a fost foarte restrâns pentru oameni care au trecut prin atâtea în viață: mama, tatăl, fratele, sora, soția, copilul. Deși majoritatea dintre ei își petreceau timpul cu prietenii.

De asemenea, deținuții cu cele mai mici speranțe de reintegrare socială sunt aceia care au prieteni preponderent infractori, deci care nu se așteaptă ca ei să fie cineva, ci îi instigă să săvârșească alte infracțiuni.

Avem nevoie de prieteni și în stabilirea obiectivelor?

Raspunsul ni-l dă Marshall Goldsmith, autorul bestseller-ului ,,Mojo: How to get it, How to keep it, How to get it back if you lose it”, autoritate mondială în consilierea liderilor de succes să obțină schimbări pozitive și de durată în viața lor și cu echipele lor.

Marshall precizează un experiment prin care el și prietenul său, Jim Moore, și-au setat obiectivul de a slăbi câteva kilograme. Aceștia trebuiau să se sune zilnic și să își pună o serie de întrebări prin care să își verifice progresul. Răspunsurile la întrebări erau de tipul „da”, „nu” sau un număr.

Rezultatul a fost fascinant. La 18 luni de la începerea experimentului, amândoi cântăreau exact cât si-au propus.

Pentru că era un experiment, l-au întrerupt pentru 1 an să vadă rezultatele. După un an de zile au revenit la greutatea inițială, dar au învățat o lecție prețioasă: să nu se bazeze doar pe ei înșiși.

Această metodă funcționează pentru obiective personale, cum ar fi renunțatul la fumat, pierderea în greutate sau atingerea formei corporale dorite, dar poate fi extinsă si la alte obiective.

De ce funcționează? Pentru ca micile obligații ne mențin concentrați asupra țelurilor noastre.

De ce nu ne ajutăm reciproc?

În primul rând, pentru că instinctul nostru inițial este să facem lucrurile de unii singuri. Până la urmă, este obiectivul nostru, efortul nostru, realizarea noastră și câștigul nostru. Cum să împărțim povara și gloria cu altcineva?

Parte a motivului din spatele acestei afirmații stă în autoconservarea psihică. Vrem ca eșecul nostru, dacă va veni, să fie cunoscut de o singură persoana: noi.  Daca nu ne știe nimeni planul, n-are cum să ne critice.

Totuși, motivul principal este acel obstacol mental numit mândrie de sine. E motivul pentru care majoritatea oamenilor, în general bărbații, nu cer indicații când se rătăcesc. Nu putem admite că avem nevoie de ajutor. Nu putem să acceptăm că altcineva s-ar pricepe mai bine în ceea ce vrem noi să realizăm. Credem că realizarea noastră își pierde din valoare dacă obiectivul nu e realizat în totalitate de noi înșine.

Ce spune Arnold Schwarzenegger despre conceptul de om care reușește singur în viață?

La festivitatea de absolvire a Universității Houston, Arnold Schwarzenegger a respins ideea de om care reușește singur în viață care e tot mai des întâlnită printre oamenii de succes. Omul care reușește singur reprezintă omul care a ajuns la succes prin propriile forțe.

În cadrul acestui eveniment, Arnold le-a declarat absolvenților universității: „Întotdeauna le spun oamenilor că mă pot numi oricum vor. Mă pot numi Arnold. Mă pot numi Schwarzenegger. Mă pot numi stejarul austriac. Mă pot numi Schwarzy, Arny. Dar NICIODATĂ, NICIODATĂ să nu mă numească un om care a reușit singur în viață.”

Le-a spus absolvenților că pot fi mândri de diplomele lor, dar să nu facă greșeala de a se gândi că și-au îndeplinit visul fără ajutor. ,,Am avut nevoie de foarte mult ajutor. Niciunul dintre noi nu putem reuși de unul singur. Niciunul.”

Swarzenegger spune că, dacă ar susține despre sine că a ajuns unde e acum de unul singur, „nu aș ține cont de fiecare persoană care m-a ajutat să ajung unde sunt azi, care m-a sfătuit, care a depus efort, care m-a ridicat atunci când am căzut. ”

,,Sunt 280 de oameni care lucrează la un film ca să te facă să arăți grozav pe ecran, deci cum aș putea spune că am reușit de unul singur?

Și trebuie să vă spun că e important să recunoști că oamenii fac mereu să pară că ai reușit totul de unul singur. Eu nu. Am reușit cu mult ajutor. Da, am fost ambițios. Da, nu am ascultat niciodată de negativiști. Da, am avut o viziune grozavă. Da, am avut pasiune și toate aceste lucruri, dar nu am reușit fără ajutor. ”

Puterea de a recunoaște că avem nevoie de ceva mai presus de noi

Sunt momente în viață când anumite greutăți și necazuri sunt atât de apăsătoare, încât avem impresia că nu mai putem trece peste ele. În aceste momente cei mai mulți oameni se roagă. Problema este că simt o anumită rușine, vinovăție crezând că dacă erau cu adevărat credincioși ar fi trebuit să se roage tot timpul, nu doar la necaz.

Nu pot să ofer sfaturi despre cum să se roage, dar recunosc că mă rog mai mult când trec printr-o situație dificilă. Dar e tot la fel de adevărat că beau mai multă apă când sunt însetat, mănânc mai mult când sunt flămând și dorm mai mult când sunt obosit.

Am început să accept și mi-ar plăcea să acceptați și voi că e normal să te rogi mai mult când ești în necaz.

Vă propun următorul exercițiu ce vă poate ajuta când vreți să treceți peste o supărare, o pierdere, o dezamăgire etc.

Construiți o cutiuță numită „Cutia Divinității”.

De fiecare dată când aveți un necaz, o greutate, o problemă care nu depinde de voi sau vă depășește, notați-o pe un bilețel pe care să-l băgați într-o cutie creată special pentru acest lucru. Apoi, seara, rugați-vă sau pur și simplu cereți ajutorul unei divinități, menționând problema.

Peste câteva luni puteți să vă uitați în cutiuță și veți fi uimiți de cate lucruri s-au împlinit.

Apoi, răsplata este simplă. Fiți doar recunoscători.

De ce ne dezamăgesc prietenii?

Inițial am vrut să continui acest subtitlu prin: ,,Cum ne alegem prietenii ca sa nu fim dezamăgiți?”, dar am știut că va fi o utopie. Oricât de bine ne-am pricepe la oameni, tot vom fi dezamăgiți. Nu pentru că nu ne cunoaștem prietenii, dar contează foarte mult circumstanțele.

Ca să înțelegeți mai bine ce vreau să spun prin circumstanțe, vă propun Dilema deținuților sau paradoxul prizonierilor, că tot e un mediu care îmi e familiar. Această dilemă a fost elaborată de un matematician englez pe nume Merril M. Flood în anul 1951, iar apoi a fost preluată de Albert W. Tucker, profesor la Princeton.

,,Un polițist arestează doi indivizi bănuiți de tâlharie. Nu are destule dovezi și trebuie să obțină mărturia vinovatului. Îi aduce pe cei doi în biroul său și le spune pe rând:

-Dacă mărturisești, esti liber, iar complicele tău va face zece ani de pușcărie.

-Dar dacă mărturisește și el?

-Atunci o să faceți câte cinci ani fiecare.

-Și dacă nimeni nu spune nimic?

-Singurul lucru de care puteți fi acuzați este deținerea de arme fără permis. Un an de închisoare.

Suspecții au timp de gândire, dar nu pot comunica între ei. Ce să facă?

La prima vedere, cea mai buna soluție ar fi să nu mărturisească nimic și să facă un an de pușcărie.

Cu toate acestea, din punctul de vedere al fiecăruia, cea mai bună soluție ar fi să mărturisească, orice ar face celălalt. Într-adevăr, dacă suspectul A mărturisește, iar B se încăpățânează să nege, A este liber, ceea ce este pentru el cea mai bună soluție. Dacă B recunoaște și el, situația lui A va fi oricum mai bună, pentru că nu va face decât cinci ani de pușcărie (în loc de zece, cum ar fi facut dacă n-ar fi mărturisit).

Același raționament se aplică celuilalt suspect.”

Voi ce ați alege?

Cum se aplică Paradoxul deținuților în viața de zi cu zi?

Paradoxul deținuților poate fi gândit ca pe o metaforă în multe arii ale vieții. Nu l-aș înșela, dar daca el/ea o face?

Nu l-aș minți, dar dacă el/ea o face și eu sunt sincer și suport consecințele? Nu te-aș denunța, dar eu am familie, copii și mi-e teamă.

Oamenii ne dezamăgesc pentru că se află într-un conflict intern unde de multe ori au de ales între a fi cinstiți și morali pe de-o parte, și a avea un beneficiu imediat, o gratificație instantanee, indiferent de ce fel.

Eu sunt pe principiul: mai bine știu o tehnică simplă pe care o aplic, decât să știu 10 tehnici complexe pe care nu le aplic.

O tehnică simplă pe care o puteți aplica

Tehnica a fost descoperită de Adam Grant, profesor la Wharton School of the University of Pennsylvania, și detaliată în bestseller-ul „A da, a lua”.

Pe scurt, el a împărțit oamenii în 3 categorii:

Dăruitorii: cei care dau si nu așteaptă nimic în schimb.

Egalizatorii (negustorii): cei care dau și așteaptă ceva în schimb: ,,Te ajut cu proiectul, dar îmi faci tu prezentarea în Power Point pentru ședință.”

Profitorii: cei care iau fără să ofere nimic în schimb.

După ce a identificat aceste categorii, Grant a vrut să vadă care categorie are cel mai puțin succes pe termen lung. Ghiciți care!

DĂRUITORII.

Apoi, a făcut alte studii și a descoperit cine are cel mai mult succes pe termen lung. Surpriză!

NICIUNA DINTRE CATEGORII.

De ce? Pentru că e vorba de o subcategorie: dăruitorii care s-au înconjurat de alți dăruitori.

Categoriile prezentate sunt ușor de identificat în viața de zi cu zi.

Eu personal elimin profitorii din viața mea și mă înconjor de cât mai puțini egalizatori.

Cum să evităm relațiile toxice?

Grant a ajuns la concluzia că un profitor face de 3 ori mai mult rău unei organizații sau unui grup decât face un dăruitor bine. Tot acesta precizează cum identifici un profitor. Îi dai de 3 ori și nu primești nici măcar o dată. Eu vă propun și mai mult. Dați de cinci ori și vedeți dacă primiți o dată. Mă refer la lucruri mici: o bere, un bilet la un spectacol, un ajutor la birou din partea unui coleg, 10 lei împrumut etc. O maximă din NLP spune: ,,Cum faci ceva, așa faci orice.” Cine nu v-a dat 10 lei împrumutați a cincea oară, e foarte probabil să nu vă returneze nici cei 1000 de lei împrumutați.

Deci, de acum, când vă faceți un prieten, gândiți-vă în ce categorie l-ați încadra. Ceea ce v-am prezentat e un instrument de protecție împotriva oamenilor care v-ar putea învenina sufletul pentru a evita ca apoi, poate, să deveniți și voi profitori pentru alții.

 

 

Surse bibliografice:

  1. Brene Brown, The gift of imperfection, Editura Hazelden Publishing, Center City, Minnesota, 2010
  2. Jean-Claude Carriere, Cercul mincinoșilor, Editura Humanitas București, 2013
  3. Eric Greitens, Resilience, Editura Houghton Mifflin Harcourt, Boston, New York, 2015
  4. Adam Grant, A da, A lua, Editura Publica, București, 2013
  5. Tom Rath, Prieteni esențiali, Editura ALLFA, București, 2008
  6. Marshall Goldsmith, Mojo: How to get it, How to keep it, How to get it back if you lose it, Editura Profile Books,London, 2010
  7. Robin Tanguay, The willingness to change, Editura Radiant Heart Press, USA, 2012.
  8. http://www.businessinsider.com/arnold-schwarzenegger-commencement-speech
DISTRIBUIE
Sorin Manolache
Sunt pasionat de psihologie motivațională, dezvoltare personală, psihologia cuplului și grafologie. Sunt de părere că fiecare om are un potențial uriaș, dar nu întotdeauna valorificat. Îmi place să-i ajut pe oameni să-și îndeplinească obiectivele personale, să se cunoască mai bine și mai ales să se pună în mișcare în momentele cele mai grele ale vieții. Cred că orice om se poate schimba dacă i se oferă timp, înțelegere și claritate. Mă ocup de reintegrarea socială a deținutilor din penitenciar și fiecare zi de muncă este o evoluție atât pentru mine, cât și pentru cei cu care lucrez. Motto-ul meu este ,,Dreams are free, the journey isn’t” (John Maxwell). Am absolvit Academia de poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” din București și Facultatea de Drept din cadul Universității „Nicolae Titulescu” din București.