Cum să-l faci pe copil să te asculte fără să țipi la el

2183
Cum să-l faci pe copil să te asculte fără să recurgi la țipete? Uneori, pare imposibil, dar te asigur că se poate. Nu există copii neascultători și nici copii răi. Toți copiii își pot schimba comportamentul dacă îi ajutăm să înțeleagă în inima și mintea lor de ce trebuie să o facă. Imagine cu fetiță care refuză să facă ceea ce i se cere
Cum să-l faci pe copil să te asculte fără să recurgi la țipete? Uneori, pare imposibil, dar te asigur că se poate. Nu există copii neascultători și nici copii răi. Toți copiii își pot schimba comportamentul dacă îi ajutăm să înțeleagă în inima și mintea lor de ce trebuie să o facă.

Știi că nu e bine să țipi la copil, dar cum să reacționezi când nu obții răspunsul dorit și cum să-l faci pe copil să te asculte fără să țipi la el? I-ai explicat de o mie de ori că nu e frumos să mănânce cu mâinile, iar el refuză să folosească tacâmurile? Se joacă în parc și-i dă cu jucăria în cap altui copil? Desigur că țipatul nu e cel mai indicat, dar copiii pot să ne aducă la starea de exasperare în care să avem senzația că nimic altceva nu poate funcționa în afară de asta. Iar, uneori, nici chiar asta.

Ai un copil care pare să te sfideze prin tot ceea ce face și care spune „nu” la orice? Ți se pare că, în comparație cu alți copii, copilul tău nu e deloc cuminte? Nu există copii buni și copii răi, tot așa cum nu există copii cuminți și copii neascultători. Toți copiii vor să fie iubiți și vor să ne facă fericiți prin comportamentul lor. Încercarea lor de a-și impune voința e firească pentru că și nouă ne-ar plăcea să facem tot ceea ce avem noi chef și când avem chef. Doar că, din păcate, acest lucru nu e posibil. Și asta vrem să-i învățăm pe copii noștri: cum să se poarte în lume și cu cei din jurul lor fără să-și facă rău și fără a-i răni pe ceilalți.

Un alt motiv des întâlnit pentru care copilul nu este cuminte, după cum am scris într-un articol precedent, e pentru a ne atrage atenția, deoarece se simte ignorat.

Poate că bătălia pare pierdută, dar există metode pe care le putem aplicapentru a gestiona comportamentul inadecvat fără a recurge la țipete sau la măsuri mai grave de atât. Da, am învățat că nu trebuie să batem copilul. Dar pedepse precum interdicția de a se mai uita la televizor pentru o anumită perioadă, accesul la calculator sau confiscarea unor jucării afectează uneori mai mult părinții decât copiii.

Cum să-l faci pe copil să te asculte fără să țipi la el

Înainte de a trece în revistă posibilele reacții care te pot ajuta să obții comportamentul dorit de la copilul tău, haideți să vedem de ce nu e o idee bună să țipăm la copii.

De ce țipatul la copil nu e o idee bună?

În primul rând, această tehnică nu te va ajuta decât pentru o perioadă limitată să îl faci pe copil să te asculte. În timp, va trebui să ridici vocea din ce în ce mai mult, iar copilul va reacționa din ce în ce mai puțin. Practic, eficacitatea țipetelor va dispărea în totalitate.

În al doilea rând, și ceea ce este mult mai grav, copilul va învăța că acesta e singurul mod de a comunica. Copilul va țipa atunci când va vrea să obțină ceva și e posibil să accepte la maturitate un partener abuziv, deoarece violența verbală a devenit ceva normal pentru el.

Conform studiilor, a țipa la un copil poate provoca la fel de multe daune ca și a-i da o palmă, a-l trage de ureche sau a-l brusca în orice alt mod. Țipetele îi atrag atenția și îl determină să se oprească din comportamentul nedorit, dar nu îl învață nimic despre cum să se comporte adecvat.

În plus, țipetele cresc hormonii stresului la adulți și la copii deopotrivă, iar copilul le resimte ca pe un atac. Un copil stresat va sfârși fie prin a se bloca atunci când se țipă la el, fie prin a țipa și el sau a reacționa printr-o criză de plâns. Dacă stresul va persista mai mult timp, dezvoltarea sa emoțională va fi afectată.

Cum putem evita să ne ieșim din fire

Uneori, ne înfuriem atât de tare, încât nu ne putem controla. Suntem oameni și mai și greșim. E firesc, asta nu înseamnă că suntem niște părinți răi. Iar dacă reușim să ne calmăm și recunoaștem cu sinceritate în fața copilului că nu așa ar fi trebuit să ne comportăm, dar că vom depune eforturi pentru a ne descurca mai bine îi vom învăța o lecție importantă despre faptul că furia e o emoție ca oricare alta și că poate fi gestionată. Vor învăța de asemenea că și adulții greșesc și că și copiii au dreptul să greșească, iar din greșeli se învață.

Cum să faci totuși să-ți controlezi mai bine tendința de a țipa? Este esențial să îți acorzi câteva secunde în care să conștientizezi că ești pe punctul să ridici tonul vocii. Inspiră profund de fiecare dată când se întâmplă. O singură inspirație și aceste câteva momente de reflecție îți pot permite să te detașezi și să iei lucrurile cu calm. Sigur că rezultatele nu se vor vedea imediat. Acordă-ți măcar o lună pentru acest exercițiu. Dar, cu timpul, vei constata că lucrurile se vor îmbunătăți.

Care sunt totuși soluțiile dacă nici să țipăm la copii nu putem?

Nu vei schimba cu adevărat și profund comportamentul unui copil până nu-l vei convinge pe el să vrea să se schimbe. Dacă un copil se va purta bine doar din teama de a nu fi pedepsit sau de a nu se țipa la el, oricând va putea reveni la vechiul comportament. E nevoie ca el să înțeleagă de ce trebuie să se schimbe cu inima și cu mintea (să înțeleagă rațional și emoțional acest lucru). Orice schimbare durabilă pornește din adâncul nostru pentru că oamenii, fie ei și copii, nu sunt niște roboței care să se supună orbește.

Iată câteva căi prin care îi putem face pe copii să înțeleagă de ce e cazul să-și schimbe comportamentul:

Poartă o discuție cu copilul ca de la egal la egal

Pentru ca cel mic să-ți acorde atenția necesară și să se simtă ascultat, alege să porți discuțiile importante de la același nivel cu el la propriu. Poți să te așezi jos pe covor cu el sau să stați împreună la măsuța sau biroul lui. Privește-l în ochi și concentrează-te doar asupra lui. Acum copilul va ști că discuția aceasta e importantă și că părerea lui contează pentru tine. Folosește numele lui în discuție ca să-i arată că e un partener egal de discuție.

Exemplu:

Pune-i întrebări de genul:

– Deci, Pavel, ai aruncat piesele de lego pe jos cu care se juca fratele tău pentru că el nu a vrut să-ți dea avionul lui?

Ascultă cu atenție punctul de vedere al copilului

Întreabă-l de ce a făcut lucrul care te-a deranjat. Nu comenta și nu critica ceea ce are el de spus. Arată-i că îl urmărești reproducându-i vorbele nu ca un papagal, ci parafrazează-le. Atenție la cuvintele pe care le folosești. Nu uita că el nu are un vocabular la fel de bogat ca tine și nici experiența ta de viață. Folosește cuvinte cât mai simple, dar pune-le sub o altă formă, poate mai clară decât cea folosită de el. În acest mod, îl ajuți să înțeleagă mai bine ce a făcut.

Exemplu:

Ana se plânge de sora ei:

– Maria se joacă mereu cu trusa de doctor și mie nu mi-o dă niciodată.

Nu contează că acest lucru nu e adevărat, e important ca tu să-i arăți că e ascultată în acest moment:

– Deci tu spui că nu apuci să te joci niciodată cu trusa de doctor pentru că Maria se joacă mereu cu ea.

Exprimă-ți verbal emoțiile

Cel mai important lucru pentru o schimbare durabilă de comportament constă în a-l ajuta pe copil să învețe ce este empatia. E important ca el să învețe nu doar să-și exprime emoțiile, ci să le și vadă în ceilalți. Astfel, copilul va putea să-și gestioneze emoțiile și să evite să-i rănească pe alții. Exprimă cât mai des prin cuvinte cum te face să te simți un anumit lucru și învață-l să facă același lucru.

Exemplu:

– Sunt tristă pentru că l-ai lovit pe fratele tău. Eu îmi iubesc ambii copii și mă îndurerează să văd pe unul din ei făcându-i rău celuilalt.

Învață-ți copilul să-și exprime emoțiile

Întreabă-l cum îl face să se simtă un anumit lucru sau o anumită situație. Ajută-l să-și recunoască emoțiile: bucuria, tristețea, suferința, furia. E important să nu obligi copilul să-și reprime emoțiile. Acestea pot fi gestionate doar în măsura în care le conștientizăm.

Dacă le ascundem în adâncul nostru, ele se umflă ca o bubă plină de puroi. Buba se sparge la un moment dat, iar efectele sunt cu mult mai grave. Nu vrem ca cel mic să creadă că e un copil rău și nici că ura e rea. El va înțelege că e normal să ai și sentimente negative din când în când.

Am auzit o mămică în parc spunându-i copilului că o stresează faptul că plânge și să se oprească. Cred că mai important era ceea ce simțea copilul în acel moment. Ar fi fost o idee mai bună ca ea să-l fi întrebat de ce plânge pe copil și să asculte cu atenție și răbdare motivele lui.

Exemplu:

Fiica ta îți spune:

– O urăsc pe Sara!

Într-o asemenea situație, evită să-i dai replici de genul:

– Nu, nu-i adevărat, e prietena ta cea mai bună și o iubești.

Aceasta o va face fie să își mascheze emoțiile, fie să creadă că e rea pentru că are asemenea sentimente. Spune-i în schimb:

– Probabil că Sara a făcut ceva care te-a înfuriat foarte tare, nu-i așa?

Ajută copilul să învețe se pună în locul altuia

Vorbeam despre empatie și de cât de important e ca un copil să învețe să vadă lucrurile și din perspectiva celuilalt. Dacă l-ai învățat să-și exprime și să-și recunoască emoțiile, următorul pas este să-l ajuți să le vadă în ceilalți. Nu îi cere niciodată unui copil furios și rănit să-și ceară iertare când a făcut ceva greșit. El va învăța să facă acest lucru mecanic, fără să simtă compasiune pentru celălalt. Aceasta nu va rezolva problemele de comportament. E important ca el să ajungă să își ceară iertare când simte asta cu adevărat. Numai în acest moment va începe acel proces fundamental de schimbare în inima și în mintea lui care va duce la un rezultat durabil.

Exemplu de situație

Să revenim la situația de mai sus în care copilul și-a lovit fratele. Întreabă-l de ce a făcut asta, urmând toți pașii de mai sus:

– Pavel, spune-mi ce s-a întâmplat?

– L-am lovit pe Pavel pentru că nu a vrut să-mi dea jucăria și mie.

– Deci Pavel nu a vrut să-ți dea jucăria și tu l-ai lovit.

– Da.

– Probabil că te-a supărat foarte tare că nu a vrut să-ți jucăria.

– Da, m-a înfuriat!

– Dacă el te-ar fi lovit pe tine pentru că nu ai vrut să-i dai jucăria, tu cum te-ai fi simțit? Nu te-ai fi fi simțit bine, nu-i așa?

E util să le reamintești copiilor de alte situații când ei s-au simțit așa pentru ca ei să înțeleagă mai bine ce simt:

– Mai ții minte când prietenul tău, Cristi, a aruncat cu paleta de nisip în tine? Nu te-ai simțit bine atunci, nu-i așa? Te-a durut. Ei, așa se simte fratele tău acum.

Ajută-l pe copil să găsească soluția pentru a repara răul comis față de o altă persoană. Nu veni tu cu răspunsurile:

– Acum trebuie să te achiți cumva față de fratele tău.

Gândiți-vă împreună la ce variante pot exista. Lasă-l pe el să vină cu propuneri. Le poți chiar nota pe o foaie de hârtie. La final, tăiați-le împreună pe cele care par nerealizabile.

– O să-i dau cu împrumut jucăria mea preferată. / Poate să aibă jumătate din desertul meu de la prânz. / Poate să stea pe locul meu în mașină. 

 

Surse:

  1. Lisa van de Geyn, Is yelling at your kids as bad as spanking?
  2. Magdalena Battles, Parenting and the One Ask Approach
  3. Adele Faber & Elaine Mazlish, How to Be the Parent You Always Wanted to Be, Scribner, New York, 2013
  4. Alistair Cooper & Sheila Redfern, Reflective Parenting, Routledge, New York, 2016
DISTRIBUIE
Ruxandra Comșa
Ruxandra este licențiată în psihologie, formator și psihoterapeut în formare. Administrează site-ul povesticufluturi.ro, face voluntariat, organizează grupuri de suport și lucrează cu cupluri, grupuri și persoane care urmăresc dezvoltarea personală și care își doresc să facă o schimbare pozitivă în viața lor. Redescoperind energia creatoare din adâncul nostru, putem elibera o uriașă forță constructivă care să ne remodeleze întreaga existență. Nu e niciodată prea târziu și nu suntem niciodată prea slabi, prea bătrâni sau prea obosiți pentru a deveni exact cine ne dorim să fim.