Există copii normali și copii diferiți? Dacă da, ce îi diferențiază?

1341
Se consideră că majoritatea copiilor sunt „normali” și că există un mic procent de copii „diferiți” sau „cu nevoi speciale”. Care e diferența între ei? Imagine cu copii cu tulburare de deficit de atenție și autism
Se consideră că majoritatea copiilor sunt „normali” și că există un mic procent de copii „diferiți” sau „cu nevoi speciale”. Care e diferența între ei?

În general, se consideră că există copii normali și copii diferiți, majoritatea copiilor fiind „normali” și un mic procent de copii „diferiți” sau „cu nevoi speciale”, cum li se spune în ultima vreme. Am auzit de la unii colegi de-ai mei (eu fiind studentă la psihologie) că ei nu vor să lucreze cu copii diferiți, că vor să aibă de-a face cu copii normali și de aceea se orientează spre consiliere, nu spre psihoterapie. O colegă m-a întrebat:

– Tu îți dorești să ai copii? Vrei să lucrezi cu copiii? Pentru că eu nu vreau, eu vreau să lucrez cu adulții. Mi se pare complicat să lucrezi cu copiii.

Fiindcă am vrut să înțeleg ce înseamnă totuși să lucrezi cu copiii și ce îi face până la urmă pe acești copii „diferiți”, m-am dus la un centru care se ocupă de copii cu autism și deficit de atenție.

Există copii normali și copii diferiți?

Nu a fost deloc la ce m-aș fi gândit eu. Ședința de terapie a constat în jocuri de grup, dar fiecare din aceste jocuri avea un scop anume. Îi învăța pe copii comunicarea, empatia, autocontrolul. Unii dintre ei nu vorbesc când ajung la centru. Nu te-ai aștepta ca, nefăcând în aparență nimic spectaculos în afară de a se juca, să înceapă să vorbească după nici o lună de zile. Desigur că nu e o regulă. Evoluția copilului depinde de multe aspecte, de gradul lui de inteligență, de colaborarea părinților etc.

Pentru mine, prima zi de practică a fost minunată, dar înspăimântătoare. Copiii mi s-au părut dificili, unii foarte agitați, alții închiși în lumea lor. Un băiețel care picta pe o foaie a trecut la coloratul mesei și nu voia să se mai oprească din mâzgălit. M-am întrebat: „Cum te vei descurca dacă un copil se încăpățânează să facă ceva ce nu ar trebui? Ce îi spui? Cu un copil normal găsești un mod de a comunica, dar cum procedezi cu un copil diferit?” Am plecat de la centru epuizată și demoralizată.

Există un copil în fiecare din noi

I-am povestit experiența mea unei prietene. Iar ea mi-a relatat cum a trebuit la un moment dat să aibă grijă de un nepoțel de-al ei care era orb. Printre altele, îl ducea și-l aducea de la o școală specială. Și mi-a spus:

– Uite, mie copiii ăștia nu mi s-au părut deloc diferiți. Se purtau până la urmă ca niște copii normali. Voiau să se joace și de-abia așteptau să le dai un pic de atenție.

– Da, i-am răspuns eu, dar acești copii aveau niște probleme fizice, nu mentale.

Însă pe urmă m-am gândit mai bine, și la ce mi-au spus colegii mei care voiau să lucreze cu copii „normali”, și la ce mi-a zis prietena mea care nu se ocupă cu psihologia. Și am ajuns la concluzia că ea, în simplitatea exemplului dat de ea, s-ar putea să aibă mai multă dreptate decât ei. De fapt, noi suntem cei care îi vedem ca fiind diferiți și, dacă eu i-aș vedea ca pe niște copii normali, nu mi-ar mai fi teamă de reacțiile lor.

Fiecare dintre noi am fost cândva copii. Fiecare dintre noi am avut accese de furie, am țipat, ne-am tăvălit pe jos și ne-am încăpățânat să nu ascultăm de părinți. Am adorat să ne jucăm și să ne afundăm în lumea noastră cu prinți, prințese, trenulețe care vorbesc și prieteni imaginari. Am pictat mesele și am mâzgălit pereții. Am tăiat părul păpușilor și am stricat mașinuțele ca să vedem ce e înăuntrul lor. Și la fel sunt și ei.

Nu e deloc complicat. Trebuie doar să-ți amintești că ai fost odată copil și că acest copil mai trăiește încă în tine. Până la urmă, de ce are nevoie orice copil în primul rând de la noi? De iubire, desigur, și de o fărâmă de autoritate pentru că, dacă nu, cu siguranță că acesta va încălca regulile.

Minunea de a fi primit în lumea unui copil

A doua zi de practică am purces la drum cu aceste idei. Și a fost pentru mine complet diferită de prima. Pentru că nu mi-a mai fost frică. Am reușit să mă relaxez și să mă distrez cu copiii. Am început să-i aud și să-i înțeleg. Și ei au început să mă audă pe mine. Nici nu ținuseră minte cum mă cheamă prima dată. Acum au știut. M-au strigat pe nume și s-au uitat după mine. M-au introdus în lumea și-n jocurile lor. Și s-a întâmplat un lucru extraordinar: nu m-au mai obosit.

Săptămâna aceasta am fost la un loc de joacă împreună cu piticii și a venit cu noi și un băiețel „normal”. Iar băiețelul s-a supărat că nu a primit un balon, a plâns de supărare și s-a întors cu spatele la toată lumea. Pe urmă, a vrut să coloreze când toată lumea făcea altceva. Cineva care ar fi privit lucrurile dinafară cu siguranță că nu și-ar fi dat seama că el e „sănătos”, iar ceilalți copii nu.

Copii diferiți sau copii normali?

Atunci când acești copii „diferiți” ne dau voie să pătrundem în lumea lor, descoperim că aceasta e la fel de fascinantă ca cea a oricărui alt copil. Iar ei treptat se liniștesc și nu mai sunt agitați. Pentru că nu ne impunem controlul asupra lor, ci îi lăsăm pe ei să învețe autocontrolul. Cum? Prin joc și prin iubire – acea iubire necondiționată pe care toți copiii ar trebui să o primească.

Așa că eu, cu siguranță, voi lucra cu copiii. Însă nu cu copii „diferiți” – pentru că nu există așa ceva. Toți copiii sunt normali, doar că unii au mai multă nevoie de atenția noastră pentru a crește mari decât au alții.

DISTRIBUIE
Ruxandra Comșa
Ruxandra este licențiată în psihologie, formator și psihoterapeut în formare. Administrează site-ul povesticufluturi.ro, face voluntariat, organizează grupuri de suport și lucrează cu cupluri, grupuri și persoane care urmăresc dezvoltarea personală și care își doresc să facă o schimbare pozitivă în viața lor. Redescoperind energia creatoare din adâncul nostru, putem elibera o uriașă forță constructivă care să ne remodeleze întreaga existență. Nu e niciodată prea târziu și nu suntem niciodată prea slabi, prea bătrâni sau prea obosiți pentru a deveni exact cine ne dorim să fim.