Iubirea se învață? Și trandafirul meu roșu e diferit de al tău?

Iubirea se învață? Iubirea, ca și un trandafir roșu, poate fi doar experimentată, dar ea ne poate vindeca, inclusiv în terapie. Imagine cu femeie care ține în palme un trandafir roșu
Iubirea se învață? Iubirea, ca și un trandafir roșu, poate fi doar experimentată, dar ea ne poate vindeca, inclusiv în terapie.

Putem învăța pe cineva ce e iubirea? Permiteți-mi să vă vorbesc astăzi despre legătura dintre iubire și trandafiri și despre cum fiecare dintre noi este un pic „autist” la un moment dat, iar acest lucru nu e chiar atât de rău.

Am fost acum ceva timp la o dezbatere legată de copiii cu autism. S-au discutat tot felul de subiecte, unele foarte interesante. Am cunoscut niște oameni extraordinari, unii extrem de implicați, care fac lucruri deosebite pentru acești copii.

Printre altele, s-a discutat și pe tema felului în care îi învățăm pe copiii cu autism despre emoții. Speaker-ul ne-a propus să le arătăm desene cu diverse figuri de oameni și să le explicăm că o gură cu colțurile în sus înseamnă „vesel”, una cu colțurile în jos „trist”, sprâncenele încruntate „supărat” șamd. Și mai bine ar fi să le arătăm un filmuleț cu o scenă exemplificatoare. De exemplu, un copil aleargă, se împiedică și cade, iar colegii râd de el și copilul se simte rușinat. Cineva din sală a pus o întrebare:

– Bine, bine, dar dacă atunci copilul ajunge să asocieze faptul că se împiedică și cade cu ideea că trebuie să simtă rușinea?

Altcineva a pus o întrebare și mai pertinentă:

– Și cum îi învățăm pe acești copii ce e iubirea?

La care răspunsul speaker-ului a fost:

– Uite, la asta nu m-am gândit. Dar, până anul viitor, la următoarea întâlnire, promit că o să mă gândesc și o să vă spun.

Diferența dintre definiție și experiență

Mi-am amintit de o discuție pe care am avut-o la un seminar de la facultate. Profesorul ne-a vorbit despre un experiment. Să spunem că tu nu ai văzut niciodată un trandafir roșu. Ți se dau în schimb toate informațiile care există despre acel trandafir: cum arată, cum miroase, că are spini etc. Atunci când ne vom uita la acel trandafir, și tu, și eu vom vedea același lucru?

Eu am răspuns:

– Nu, nu putem vedea exact același lucru. Pentru că asta depinde de o sumă de lucruri. De experiența pe care am avut-o noi cu acel trandafir, de exemplu. Poate ne-am înțepat în el sau poate ne-a plăcut foarte mult mirosul lui. Poate îl asociem cu o amintire plăcută sau poate nu. Și, dacă sunt daltonist, ce te faci atunci? Eu, spre deosebire de tine, o să văd floarea verde și tulpina roșie. Deci, evident, trandafirul meu roșu va fi diferit de al tău.

Eu de exemplu, atunci când mă gândesc la această floare îmi amintesc de un incident de acum mulți ani, când o colegă de birou a primit un buchet de trandafiri roșii de Ziua îndrăgostiților. Buchetul a sosit când ea nu era în birou, iar eu, invidioasă, i-am zis unei alte colege:

– Ia, uite, ceva mai banal de atât nu putea să-i ia.  Cred că prietenul ei nu are prea multă imaginație.

Doar că ea tocmai se întorsese și m-a auzit. Eu m-am simțit foarte prost și cumva lucrurile nu au mai fost niciodată la fel între mine și ea de atunci.

Iubirea se învață?

Totdeauna când mă gândesc la un trandafir roșu, dincolo de multe alte lucruri – parfum, moliciunea catifelată a petalelor, culoarea vibrantă a florii, nu pot să nu-mi amintesc și de acest incident. În același timp, sunt convinsă că o persoană care ar primi doar o definiție exhaustivă a trandafirului roșu nu ar face niciodată asociația respectivă. Nu ar avea cum pentru că nu a trecut prin întâmplarea de care vorbeam.

La fel cum nu poți conține tot ce înseamnă un trandafir roșu într-o definiție oricât de completă ar fi ea, cu atât mai puțin poți să o faci atunci când e vorba de o emoție sau un sentiment. Până nu ai avut experiența unui trandafir roșu, nu știi ce e acesta. Iar experiența se poate restructura în timp, prin asociații și informații noi. Dacă până și un obiect nu poate fi văzut la fel de două persoane diferite, cum ar putea cineva să trăiască în mod identic o emoție sau un sentiment?

De aceea, răspunsul meu la întrebarea: „Cum îi putem învăța pe copii ce e iubirea?” e simplu:

Nu poți învăța pe nimeni ce e iubirea. Până nu ai trăit iubirea, până nu ai avut experiența acestui sentiment, nu ai cum să știi ce e iubirea. Cum ai putea să explici cuiva valul de căldură, de fericire și de încântare care te inundă când îmbrățișezi persoana iubită? Entuziasmul și graba cu care o strângi în brațe când o revezi după mult timp și grija să nu-i faci rău dacă o strivești prea tare în nerăbdarea ta? Poți să pui aceste lucruri în cuvinte, dar ele nu-ți ating inima decât dacă le-ai trăit. Altfel, rămâi cu o înțelegere rațională, seacă și inutilă. Pentru că nu suntem niște roboți. Nu trăim emoții după definiții din dicționar. Atunci, și calculatorul nostru ar putea simți iubirea. Dar nu o face, nu-i așa?

Copiii cu autism sunt insensibili?

Ceva s-a întâmplat în faza prenatală sau în copilăria timpurie a unui copil cu autism care l-a împins să se închidă într-o carapace protectoare. Adesea în spate sunt cauze genetice sau de mediu. Prea mulți copii cresc în ziua de azi cu televizorul sau cu jocurile pe calculator și pe mobil având prea puțin contact uman.

Această carapace e un mecanism de supraviețuire de care toți dispunem. Acești copii îl transformă însă într-o platoșă care ajunge să-i separe de tot ce înseamnă viață și de oameni. Conform lui Frances Tustin, despre a cărei carte voi vorbi mai jos, copiii cu autism nu sunt reci și nici insensibili. Dimpotrivă, în spatele acestei carapace se află foarte multă vulnerabilitate. Și tocmai această hipersensibilitate și spaima teribilă de a nu fi răniți îi face să-și clădească această carapace și să se ascundă după ea.

Cum se iese din carapacea protectoare?

Nu cred în ideea că autismul nu este vindecabil, iar tulburările din spectrul autist cu atât mai puțin. Cred, în schimb, că, atunci când terapia funcționează, aceasta se întâmplă datorită faptului că terapeutul – care trebuie să fie un foarte bun profesionist, cu multă experiență, răbdare și empatie – reușește să stabilească o legătură afectivă cu copilul dincolo de aplicarea tehnicilor de genul terapie prin joc șamd. Iar aceasta îi dă curaj copilului să iasă din carapacea lui și să descopere lumea de care s-a izolat. Să descopere ce înseamnă iubirea. Și să o recupereze și în relația cu părinții și cu ceilalți oameni.

Și cred că acest lucru se aplică tuturor copiilor. Nu putem să-i învățăm: „Uite, acum trebuie să simți rușine.” Putem să așteptăm să apară ocazia ca ei să trăiască rușinea și să le spunem atunci: „Uite, asta e rușinea. E o emoție normală. Toată lumea o simte la un moment dat.” Cum am simțit eu rușine când m-am gândit la buchetul de trandafiri roșii al fostei mele colege. Și același lucru e valabil și pentru iubire.

O carte despre autism și despre iubire

Vă recomand o carte despre autism, diferită de multe altele de pe piață, care vorbește exact despre aceste lucruri. E scrisă de Frances Tustin și a apărut acum ceva timp la Editura Trei. Sper să o mai reediteze pentru că se găsește greu. Se numește Carapacea protectoare și ne ajută să înțelegem nu doar cum să procedăm cu acești copii, ci cu toți copiii și chiar cu noi înșine. Pentru că în orice adult se găsește și un copil foarte vulnerabil și în fiecare din noi există niște „buzunare de autism” cum le numește autoarea, care ne fac să ne separăm și să ne apărăm de lume atunci când suferim o pierdere sau suntem supuși unui stres puternic.

Chiar dacă sună mai degrabă a teorie din categoria dezvoltării personale decât a psihoterapiei, nu trebuie să ne pierdem niciodată încrederea în puterea extraordinară și vindecătoare a iubirii.

Surse:

  1. Frances Tustin, Carapacea protectoare. Funcționarea autistă la copii și adulți, București: Editura Trei, 2013.
  2. Heidi Gerard Kaduson & Charles E. Schaefer, 101 tehnici favorite ale terapiei prin joc, București: Editura Trei, 2015.
DISTRIBUIE
Ruxandra Comșa
Ruxandra este licențiată în psihologie, formator și psihoterapeut în formare. Administrează site-ul povesticufluturi.ro, face voluntariat, organizează grupuri de suport și lucrează cu cupluri, grupuri și persoane care urmăresc dezvoltarea personală și care își doresc să facă o schimbare pozitivă în viața lor. Redescoperind energia creatoare din adâncul nostru, putem elibera o uriașă forță constructivă care să ne remodeleze întreaga existență. Nu e niciodată prea târziu și nu suntem niciodată prea slabi, prea bătrâni sau prea obosiți pentru a deveni exact cine ne dorim să fim.