Gândire rapidă, gândire lentă – Daniel Kahneman

1071
Gândire rapidă, gândire lentă - Daniel Kahneman, recenzie la o carte care ne învață cum să gândim ca să luăm cât mai puține decizii greșite. Imagine cu cartea Gândire rapidă, gândire lentă a lui Daniel Kahneman
Gândire rapidă, gândire lentă - Daniel Kahneman, recenzie la o carte care ne învață cum să gândim ca să luăm cât mai puține decizii greșite.

Gândire rapidă, gândire lentă de Daniel Kahneman este cea mai recentă carte a laureatului premiului Nobel pentru economie din 2002. În ea se regăsesc în formulă concentrată ideile pe care polivalentul om de știință le-a dezvoltat și rafinat de-a lungul câtorva decenii. Acestea creează fundamentul pentru teoria expectanței (prospect theory) care i-a adus premiul Nobel.

Despre ce este vorba?
Gândire rapidă, gândire lentă schițează un tablou în alb și negru al modului în care funcționează mintea noastră. În viziunea lui Kahneman psihicul uman e alcătuit din două categorii opuse de procese, grupate în două sisteme de gândire – Sistemul 1 și Sistemul 2. Însuși titlul face referire la această structură duală a minții.

Cartea e scrisă într-un stil extrem de convingător prin multitudinea exemplelor cu care fiecare dintre noi putem rezona. Kahneman manifestă un talent remarcabil în expunerea argumentelor și un subtil umor auto-sarcastic. Cu ajutorul acestora, ne spune o poveste despre noi înșine care ne provoacă adesea reacții de felul: „Da da, așa e, mi se-ntâmplă și mie! Are dreptate!”. Poate că povestea lui Kahneman este atât de tentantă pentru că se mulează perfect pe tendința noastră de a privi lumea în termeni de adevarat sau fals, bun sau rău. Această tendință nu lasă loc de „elemente recalcitrante” care să nu poată fi categorisite drept ori una, ori cealaltă.

Personajele din Gândire rapidă, gândire lentă

Cele două categorii de procese mentale sunt prezentate în primul capitol, „Personajele din poveste”, al cărții. E de remarcat că autorul le tratează pe parcursul întregii cărți mai degrabă ca personaje ale unui documentar, decât ca abstracțiuni teoretice sau personaje fictive. Deși aceasta ne-am putea gândi că înseamnă „din poveste”. Kahneman inteționează să ne spună o poveste reală, dar o face cu talent de povestitor.

Sistemul 1

Astfel, despre Sistemul 1 aflăm că e format din procesele intuitive, rapide, automate, inconștiente, care nu necesita efort cognitiv. De exemplu, cineva care a fost într-un fel sau altul martorul unei tragedii în trecutul recent va supraestima probabilitatea pericolului sau a riscului. Să presupunem că cineva cunoscut tocmai a suferit un accident de avion. Noi cu toții am fi tentați în acest caz să mergem cu mașina, fie și pentru o distanță considerabilă. Dar ar fi asta o decizie înțeleaptă, justificată rațional? Răspunsul lui Kahneman e negativ. Sistemul 1 este cel mai adesea responsabil de erorile noastre cognitive.

Sistemul 2

Prin opoziție, Sistemul 2 e alcătuit din procese reflexive, lente, deliberate, care solicită efort cognitiv. Dacă am evalua corect probabilitatea unui accident de mașină față de cea a unui accident de avion, am alege totuși zborul. Am face asta chiar dacă știm despre experiența tragică a cunoștinței noastre. Acest efort evaluativ merită făcut, căci Sistemul 2 este sursa gândirii corecte după standardele logicii sau probabilității. Și totuși, lenea este atât de adânc înrădăcinată în structura psihică umană. De aceea, de multe ori aceste procese cognitive superioare nu intervin când ar fi nevoie de ele pentru a struni nărăvașele mecanisme ale Sistemului 1.

După cum se poate remarca, această teorie a procesării duale pe care o propune Kahneman are o notă evaluativă. Cele doua sisteme sunt ierarhizate valoric. Astfel, Sistemul 2 este considerat personajul pozitiv, un fel de Făt Frumos. Acesta ar trebui să-l domine pe zmeul Sistemului 1. Regăsim aici viziunea tradițională conform căreia gândirea corectă este în conformitate cu standardele rațiunii, iar deciziile bune sunt cele raționale. Din contră, procesele automate, impulsurile cognitive ori gândurile contaminate de factori emoționali sau necesități practice (cum ar fi găsirea unei soluții rapide) duc cel mai adesea la erori. Nu avem a ne aștepta la rezultate prea bune atunci când, după expresia autorului, „coada emoțională dă din câinele rațional”

Schema interpretativă e deci una în care sinele e format din două personaje coexistente, Sistemele 1 si 2. Cel de-al doilea joacă rolul polițistului leneș menit să asigure ordinea pe care cel dintâi – țapul ispășitor – o tulbură adesea.

La ce ne ajută cartea asta?

Daniel Kahneman își asumă explicit obiectivul de a-i ilumina pe cititori făcându-i conștienți de posibilitatea erorilor Sistemului 1. El îi ajută astfel să le evite.

Gândire rapidă, gândire lentă ne învăță să ne antrenăm folosirea Sistemului 2 atunci când e cazul. Asta înseamnă atunci când acțiunea impulsivă ne-ar duce la rezultate mai proaste. De asemenea, când nu ne grăbim prea tare și avem timp suficient pentru a-i permite Sistemului 2 să-și manifeste înțelepciunea.

Un argument suplimentar ar fi că această viziune despre o funcționare duală a minții și-a găsit aplicabilitatea în știința bunelor decizii financiare. Iar aceasta i-a adus lui Kahneman premiul Nobel pentru economie în calitate de psiholog de profesie, care nu a studiat vreodată economia. În urma conștientizării mecanismelor psihice, ele pot fi educate pentru a obține avantaje concrete. Pe acest model putem și noi să utilizăm ceea ce învățăm din Gândire rapidă, gândire lentă despre cele două sisteme. Aceasta ne ajută să ne punem la adăpost de deciziile pripite ale Sistemului 1, atunci când ceva mai multă deliberare ne-ar fi avantajoasă. Asta nu înseamnă nicidecum a ne lupta permanent împotriva sa. Înseamnă mai degrabă a găsi justa măsură a interacțiunii dintre cele două sisteme.

Daniel Kahneman, Gândire rapidă, gândire lentă, Editura Publica, 2012

DISTRIBUIE
Alexandra Varga
Ada zâmbește mai tot timpul, ba chiar râde cu gura până la urechi adesea. Voia bună se vede și-n ce scrie. Asta pentru că filtrează realitatea reală prin grila hazului de necaz și-i încântată nevoie mare când devine contagioasă – „o fi dracu’ cam negru, da’ probabil doar din cauză că s-a mai îngrășat și-ncearcă și el săracu’ să păstreze aparențele… nu?”. Dintotdeauna a ținut ochiul critic larg deschis și i-a plăcut să împărtășească cu alții ce vede cu el. Rațiunea i-e prietenă bună, dar se ține departe de exagerări. Mai demult a făcut Filozofie, acum s-a semi-reorientat înspre Psihologie.