Un om moral poate deveni imoral? Ce înseamnă moralitatea

2307
Trăim într-o lume în care valorile morale sunt adesea răsturnate, așa că e firesc să ne punem întrebarea dacă și când un om moral poate deveni imoral. Imagine cu un om care primește mită
Trăim într-o lume în care valorile morale sunt adesea răsturnate, așa că e firesc să ne punem întrebarea dacă și când un om moral poate deveni imoral.

Trăim într-o lume în care valorile morale sunt adesea răsturnate. Suntem bombardați cu știri despre fapte de corupție, abuzuri în funcție, adultere etc. E firesc să ne punem întrebarea dacă un om moral poate deveni imoral și în ce situație. Și dacă ne mai putem păstra moralitatea.

De unde vine termenul de moralitate? Ce înseamnă el la bază?

Etimologia cuvântului ,,moralitate” este: „mos, moris”=„obicei” (lat.)

Ștacheta moralității e așezată cel mai sus în morala de inspirație creștină. Etimologia cuvântului sugerează însă ideea că instanța morală poate fi și de origine umană, deci ștacheta e din start așezată mai jos. De exemplu, pe vremea lui Platon și Socrate, homosexualitatea și chiar pedofilia nu erau considerate imorale. Încarcătura semantică a crescut odată cu maturizarea istorică a omului și cu asimilarea filosofiei de inspirație crestină. Astfel, astăzi din ce în ce mai multe acțiuni pot fi categorisite ca fiind imorale.

Diferentele de moralitate si imoralitate sunt influențate și de diferențele culturale actuale. În țări ca Germania, Olanda, Belgia, Marea Britanie, Irlanda, Ungaria, Austria, Turcia, Grecia și Elveția prostituția e legalizată și o dată cu aceasta s-a produs și desensibilizarea populației în sensul de acceptare a acesteia ca fiind morală.  La fel s-a întâmplat și cu legalizarea consumului anumitor categorii de droguri. Spre deosebire de aceasta, mai există și în ziua de azi culturi în care adulterul este pedepsit cu moartea.

De ce am devenit mai exigenți cu privire la sensul termenului de ,,moralitate”?

Această exigență a venit o dată cu dezvoltarea noastră spirituală și intelectuală de-a lungul secolelor. E adevărat că suntem din ce în ce mai toleranți și din ce în ce mai multe practici ni se par ,,normale”, însă în subconștientul colectiv, destule dintre ele rămân totuși imorale.

Care e diferența dintre cinste și corectitudine?

Cea mai frumoasă diferență dintre cinste și corectitudine a enunțat-o, după părerea mea, Dan Puric într-o replică pe care o reproduc așa cum mi-a rămas mie întipărită în memorie: „Parlamentarii care își angajează rudele, nevestele, amantele în funcții publice sau chiar la cabinetele lor sunt corecți pentru că vor sa îi ajute. Dar nu sunt cinstiți.”

Poate un om moral pe care îl cunoaștem de o viata întreagă să devină imoral cu noi în doar cateva momente?

Cele mai importante lecții de viață le învățăm de cele mai multe ori de la oamenii simpli. Iată cum un lăcătuș ne învață ce este moralitatea într-o carte de Dan Ariely intitulată Adevărul (cinstit) despre necinste:

,,Într-o zi, Peter a rămas încuiat pe dinafara casei, așa că a dat sfoară în țară după un lăcătuș. I-a luat ceva timp să găsească unul autorizat de municipalitate să descuie uși. În sfarșit, lăcătușul a sosit, și-a parcat camioneta și a descuiat ușa cam într-un minut.

– Am fost uimit cât de repede și cât de ușor a putut băiatul ăsta să deschidă ușa, mi-a spus Peter. După care mi-a transmis o mică lecție de moralitate pe care a primit-o din partea lăcătușului în acea zi.

În replică la uimirea lui Peter, lăcătușul i-a spus că încuietorile se pun la uși numai pentru a-i face pe oamenii cinstiti să rămână cinstiți.

– Un procent de 1% din populație va fi întotdeauna cinstit și nu va fura niciodată, i-a spus lăcătușul. Alți 1% vor fi mereu necinstiți și întotdeauna vor încerca să-ți spargă broasca și să-ți fure televizorul. Iar restul vor fi cinstiți atâta timp cât se găsesc în condițiile potrivite, dar, dacă sunt ispitiți destul, vor fi și ei necinstiți. Încuietorile nu te vor proteja de hoți, care pot să-ți intre în casă dacă țin cu tot dinadinsul. Te vor proteja numai de majoritatea oamenilor cinstiți care ar putea să fie tentați să-ți încerce ușa daca nu are nicio încuietoare.”

Reflectând la această întâmplare, cred că lăcătușul avea dreptate. Nu prin faptul că 98% dintre oameni sunt imorali, ci că în anumite circumstanțe aceștia pot deveni imorali, își pot pierde integritatea. Contextul face diferența.

Cât de fluidă este limita dintre moralitate și imoralitate?

De multe ori, înaintea unei căsătorii ne punem întrebări de genul: ,,Oare să am încredere în tine ca să trec apartamentul și pe numele tău?” ,,Oare să am încredere în tine ca tot ce e al meu să fie și al tău?”. Noi uităm adesea că o căsnicie înseamnă totuși și un contract. Răspunsul rațional probabil că ar trebui să fie: ,,Am încredere în tine ACUM. Cât ne iubim, ne apreciem, nu ne certăm, nu întampinăm necazuri. Acum suntem predictibili. Știu că pot avea încredere în tine. Însă, dacă tu mă înșeli sau dacă eu te înșel, dacă iubirea de la început dispare, dacă ne dăm seama că nu suntem de fapt potriviți unul pentru celălalt, atunci nu știu cum vom reacționa”. Deci atât încrederea, cât și moralitatea sunt relative.

Luăm un alt exemplu. Ieși cu partenera în oras și un bărbat masiv înarmat cu un cuțit îți atacă iubita, punându-i viața în pericol. Cum ai reacționa? Poți garanta fără nicio umbră de îndoială că în acele momente îți vei asuma riscul de a o apăra? Ești sigur că în situația de fată vei rămâne moral? Ce e legal într-o astfel de situație știm, dar care sunt limitele moralității? Poate acum îți imaginezi că ai sări cu siguranță în apărarea sa, dar, până nu ești pus în situația respectivă, nu ai de unde să știi.

Ca să-l parafrazez pe William Shakespeare: ,,Soarta unei glume depinde de urechea care o aude, nu de limba care o spune.” Moralitatea depinde de părțile implicate. Ceea ce e moral pentru tine poate fi imoral pentru mine…. și invers.       

Ce spun hainele contrafacute despre moralitatea noastră?

Francesca Gino și Mike Norton, profesori la Universitatea Harvard, și Dan Ariely, profesor la Universitatea Duke, au elaborat un experiment prin care au vrut să vadă dacă este vreo legatură între purtarea hainelor contrafacute și moralitate.

Participanții la studiu au fost studente la MIT (relevanța experimentului era aceeași și cu bărbați) care au fost puse în 3 situații diferite: o parte au primit un produs autentic, o parte un produs contrafăcut și, în fine, o a treia parte, produs despre care să nu știe dacă e original sau contrafăcut.

În primul caz, acestora li s-a spus că vor purta ochelari de soare de lux (Chloe) originali, în cazul doi, li s-a spus că vor purta ochelari contrafăcuți, iar în ultimul caz, acestora nu li s-a spus nimic despre autenticitatea ochelarilor de soare. Studentele au fost puse apoi să rezolve un test, după care să comunice singure rezultatele testului.

În vreme ce ,,numai” 30 % dintre participantele care au primit un produs original au declarat că au rezolvat mai multe subiecte decât au facut-o în realitate, 74% dintre cele din care au primit obiectul contrafăcut au declarat că au rezolvat mai multe subiecte decât au facut-o în mod efectiv. Iar 42% dintre cele care nu știau nimic despre autenticitatea ochelarilor au trișat.

Morala acestui studiu? Dacă aveți pe lângă voi un prieten care poartă produse contrafăcute, aveți grijă! Un alt act de necinste poate fi foarte aproape.

În ce situații putem deveni imorali?

Anumite situații sau contexte ne pot face imorali din mai multe motive:

1. Dorința de fericire/plăcere ne face să trecem peste libertatea celuilalt.

2. Moralitatea depinde de perspectivă: ce e moral pentru tine, poate fi imoral pentru mine.

3. Unii consideră că este în natura umană dorința de viciu, de încălcare a normelor morale, sociale sau chiar legale.

4. Moralitatea poate fi influențată de context. Cât timp vremurile ne vor fi prielnice, ne vom iubi, ne vom înțelege, nu ne vom trăda. Când libertatea, fericirea sau drepturile pot fi puse în pericol sau sporite de moralitate sau de imoralitate, acțiunile noastre pot să nu mai fie predictibile.

 

 

Surse:

  1. Dan Ariely, Adevărul (cinstit) despre necinste, 2012, București: editura Publica

 

DISTRIBUIE
Sorin Manolache
Sunt pasionat de psihologie motivațională, dezvoltare personală, psihologia cuplului și grafologie. Sunt de părere că fiecare om are un potențial uriaș, dar nu întotdeauna valorificat. Îmi place să-i ajut pe oameni să-și îndeplinească obiectivele personale, să se cunoască mai bine și mai ales să se pună în mișcare în momentele cele mai grele ale vieții. Cred că orice om se poate schimba dacă i se oferă timp, înțelegere și claritate. Mă ocup de reintegrarea socială a deținutilor din penitenciar și fiecare zi de muncă este o evoluție atât pentru mine, cât și pentru cei cu care lucrez. Motto-ul meu este ,,Dreams are free, the journey isn’t” (John Maxwell). Am absolvit Academia de poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” din București și Facultatea de Drept din cadul Universității „Nicolae Titulescu” din București.